Skip to content
Economic Politică

Teodorovici, anunț important despre bugetul pe 2019. Când va fi prezentat

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat sâmbătă că sunt bani pentru toate cheltuielile prevăzute în acest an.

Toate cheltuielile prevăzute pentru întregul an, de la salarii până la pensii și bani pentru investiții, sunt asigurate”, a precizat el.

Creșterea de salarii va fi acordată, nu e niciun fel de problemă de finanțare(…). Până la aprobarea noului buget pe 2019 funcționăm cu a 12-a parte a bugetului aferent anului 2018. Fracția din 2018 poate fi cheltuită încă din prima parte a anului 2019”, a mai spus Eugen Teodorovici, în direct la Antena 3.

El a mai susținut faptul că România a avut un deficit bugetar de 2,8% în 2018 și a anunțat că proiectul de buget pe anul 2019 va fi prezentat public cel mai probabil săptămâna viitoare.

O să-l expunem (proiectul de buget pe 2019 n.r.), poate chiar săptămâna viitoare o să îl prezentam public pentru a fi dezbătut, pentru fi discutat, pentru a lua avizele necesare. Avem avizul de la CSAT, dar mai avem dialogul social, Consiliul Economic şi Social (CES) şi Consiliul Fiscal, astfel încât, atunci când decide Parlamentul să intre în şedinţă, fie la sfârşitul lui ianuarie, fie la începutul lui februarie, când se decide în Parlament, noi să îl avem trecut deja de Guvern. Nu e niciun fel de blocaj”, a susţinut ministrul Finanţelor.

Întrebat în cât timp speră să obţină semnătura preşedintelui, după ce proiectul de buget va fi aprobat de Parlament, Teodorovici a precizat că refuză să creadă că preşedintele va retrimite în Parlament legea bugetului de stat, în pofida a ceea ce se întâmplă azi în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *