Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, susţine că în doar două săptămâni reprezentanţii Opoziţiei îşi vor demonstra incompetenţa şi afirmă că realizările PSD nu pot fi egalate. ”Vor face ca nava, adusă pe linia de plutire prin măsurile luate în timpul guvernării PSD, să fie din nou în pericol de a eşua”, susţine Teodorovici, potrivit news.ro.
”Ceea ce s-a întâmplat astăzi arată nu doar indiferenţa ci, mai ales, iresponsabilitatea acelor politicieni care au arătat cu uşurinţă că sunt un produs comercial, negociat ca la tarabă. Au înţeles să pună, înaintea interesului celor care i-au trimis în Parlament, interesul personal sau, cel mult, pe cel de partid”, a scirs, joi seară, pe Facebook, Eugen Teodorovici.
Acesta a spus că în doar două săptămâni poziţia îşi va demonstra incompetenţa.
Preşedintele executiv al PSD crede că realizările guvernării PSD nu vor putea fi egalate.
”Am convingerea că realizările PSD nu vor putea fi egalate. Şi, din nefericire, mai am convingerea că incompetenţa şi lipsa de viziune a unor aventurieri în oceanul politicii româneşti vor face ca nava, adusă pe linia de plutire şi în direcţia cea bună prin măsurile luate în timpul guvernării PSD, să fie din nou în pericol de a eşua sau, şi mai rău, de a se scufunda, fără nicio şansă de ieşire la suprafaţă”, afirmă preşedintele executiv al PSD.