Skip to content
Economic Politică

Teodorovici, ”mustrat” de Banca Centrală Europeană. Ce i se reproșează

Inquam Photos / Octav Ganea

Banca Centrală Europeană i-a transmis o scrisoare ministrului român de Finanțe, Eugen Teodorovici, ăn care arată că: ”Nu am fost consultați în legătură cu taxa pe activele bancare. E un caz de nerespectare de către autoritățile române a obligației de a ne consulta cu privire la asemenea legi”.

Banca Centrală Europeană ar fi trebuit consultată ”într-o etapă adecvată” care să permită autorității care inițiază proiectul legislativ să ia în considerare avizul BCE înainte de a lua o decizie cu privire la fond”, se arată în scrisoarea citată de Hotnews.ro.

BCE nu a fost consultată de Guvernul României înainte de adoptarea și intrarea în vigoare a OUG nr. 114/2018. Mai mult, OUG nr. 114/2018 nu a fost însoțit de nicio evaluare a impactului care să arate efectele impozitului asupra sectorului bancar”, se arată în scrisoare trimisă ministrului Eugen Teodorovici de către autoritatea europeană.

În absența unei astfel de evaluări a impactului, riscul ca impozitul să aibă un impact semnificativ asupra stabilității sistemului bancar nu poate fi exclus. BCE consideră că această neconsultare este un caz de nerespectare de către autoritățile române a obligației de a consulta BCE cu privire la proiectul de legislație națională”, se mai arată în document.

În viitor, BCE ar aprecia dacă Guvernul român, acordând atenția cuvenită observațiilor de mai sus, își va îndeplini obligația de a consulta BCE cu privire la proiectul de lege”, se mai arată în scrisoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *