Skip to content
Politică

Termenul de judecare a falimentului Astra, amânat

Termenul de judecare a falimentului Astra a fost amânat.

Astfel, rma deciziei luate de Curtea de Apel, 28 aprilie este noul termenul de judecată în procesul prin care se judecă falimentul firmei de asigurări Astra, în condiţiile în care termenul a fost iniţial fixat pentru joi, informează news.ro.

Decizia judecătorilor Curţii de Apel, care va fi definitivă, este importantă pentru că poate marca debutul plăţii despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Fondul a transferat dosarele de la Astra şi a deschis dosarele de daună, însă nu poate face plăţi până la o sentinţă definitivă privind falimentul.

În 3 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti a admis cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de intrare în faliment a Astra Asigurări, însă decizia a fost contestată la instanţa superioară.

La intrarea în faliment, Astra avea în portofoliu circa 2 milioane de contracte de asigurare, din care circa 870.000 erau poliţe RCA. În octombrie 2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a transferat dosarele de daună, de asigurare şi bazele de date de la Astra.

În total, au fost preluate 57.210 de dosare de daună şi peste 2 milioane de contracte de asigurare în vigoare. De asemenea, circa 18.000 de cereri de plată au fost depuse la Fond, în baza unor poliţe de asigurare emise de către Astra Asigurări, potrivit unor surse din piaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *