Skip to content
Politică

Termocentrala de la Iernut, întârzieri de trei luni: Ministrul Energiei dă asigurări că va fi gata în februarie 2020

Construcția termocentralei pe gaz de la Iernut, a Romgaz, are o întârziere de 3-4 luni, a declarat, astăzi, Ministrul Energiei Anton Anton, care speră ca întârzierea să fie recuperată, astfel încât centrala să fie inaugurată în februarie 2020.

Domnia sa spus: „De la Unitatea 2 de la Cernavodă, cred, nu a mai existat o investiţie atât de importantă ca aceasta în energie. Vorbim de o investiţie de 270 de milioane de euro. Acestă investiție înlocuiește vechea centrală de la Iernut. Centrala nouă are randamentul cam de două ori mai mare decât centrala veche. (…)

Mi-aș dori ca ritmul lucrărilor să fie mai intens. Constructorul poate invoca mai multe motive relativ-obiective. Mi s-au dat asigurări, astăzi, că aceste întârzieri vor fi recuperate. În momentul acesta, vorbim de o întârziere de 3-4 luni, dar noi ne-am dori ca la anul, în februarie, să inaugurăm centrala. Așa sperăm! Probele tehnologice probabil vor avea loc în decembrie- ianuarie.”, scrie financialintelligence.ro

Recent, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, a spus că centrala Iernut este finalizată în proporție de 74%.

Noua centrală termoelectrică a SNGN Romgaz de la Iernut, a cărei construcţie costă 269 milioane de euro, fără TVA, va funcţiona cel puţin 30 de ani pe pieţele energetice din România şi va fi dată în folosinţă la începutul anului 2020, a anunţat, în septembrie 2018, conducerea termocentralei.

Conducerea Romgaz a precizat atunci că, în anul 2016, SNGN a desfăşurat o procedură de atribuire prin licitaţie deschisă în urma căreia a încheiat cu ofertantul câştigător, asocierea formată din Duro Felguera Spania şi Romelectro România, un contract de lucrări ce are ca obiectiv realizarea „la cheie” a proiectului de dezvoltare şi modernizarea termocentralei Iernut, respectiv proiectarea, livrarea echipamentelor, execuţia lucrărilor necesare şi punerea în funcţiune.

Valoarea investiţiei este de circa 269 milioane de euro, fără TVA; 75% din bani provin din fondul Romgaz iar 25% reprezintă finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Investiţii. Proiectul de la Iernut are o putere instalată de 430 MW.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *