Termoenergetica începe încărcarea cu apă a caloriferelor

termoenergetica caldura lucrari
Foto: Facebook

Termoenergetica a anunţat că luni va începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică, în acelaşi timp cu efectuarea probelor de presiune la instalaţii.

„Rugăm clienţii companiei să se asigure că lucrările la instalaţiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate incidentele (inundaţii în apartamente sau în subsolurile blocurilor) ce pot apărea odată cu încărcarea acestora. Vă reamintim că este obligaţia asociaţiilor de proprietari de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor”, transmite Termoenergetica.

Compania a anunţat că data exactă privind începerea furnizării agentului termic va fi comunicată ulterior, după îndeplinirea condiţiilor legale, conform prevederilor H.G. 425/1994, modificată prin H.G. 337/ 2018.

Termoenergetica precizează că, potrivit articolului 30, alineatul (4) din Legea 325/2006, debranşarea instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă ale consumatorilor de energie termică dintr-un condominiu nu poate fi efectuată pe parcursul sezonului de încălzire.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: