Skip to content
Politică

Teroarea interceptărilor: „S-au dat peste 40.000 de mandate”

Teroarea interceptărilor revine în actualitate. Citiţi în cele ce urmează cine prezintă cifre consistente în legătură cu acest subiect.

Astfel, este vorba despre preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), care atrage atenţia, într-un interviu acordat Mediafax, că, în lipsa reglementărilor, oamenii nu au minime garanţii că informaţiile obţinute numai în 2014, din 40.000 de mandate de supraveghere tehnică, nu sunt folosite in afara procesului penal.

“Dacă luăm ca exemplu problema interceptărilor şi ne gândim că în anul 2014, spre exemplu, SRI a pus în executare peste 40.000 de mandate de supraveghere tehnică, ne putem face o idee despre masa imensă de informaţii privind viaţa privată a cetăţenilor la care acest serviciu a avut acces. Or, aceşti cetăţeni nu au avut, la rândul lor, în contrapondere, minime garanţii privind faptul că aceste informaţii nu sunt folosite în afara procesului penal, în lipsa reglementărilor care să specifice, cu un grad corespunzător de precizie, modalitatea de examinare a informaţiei obţinute sau procedurile de păstrare a integrităţii şi confidenţialităţii acesteia, precum şi procedurile de distrugere a ei. Ar fi rolul justiţiei să ofere garanţii, minime măcar, care să asigure cetăţenii ca dreptul lor la viaţa privată nu este încălcat de instituţii ale statului nesupuse nici unui control efectiv,  a declarat Dana Gîrbovan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *