Elevii din Capitală ar putea fi testați cu aparatele Drug Test la școală, de medici sau de experți antidrog. Aceasta este una dintre propunerile autorităților din București, alături de obligativitatea efectuării unor analize de sânge anuale, înainte de începerea anului școlar, dar și de introducerea unei ore de educație antidrog. Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a anunțat luni seara, la Digi24, că toți elevii majori și părinții elevilor mai mari de 13 ani vor primi, la finalul lunii septembrie, un chestionar în care își pot exprima părerea legată de aceste trei măsuri de prevenire a consumului de droguri în școli.
Rareș Hopincă, prefectul Capitalei: Ideea la nivelul municipiului București a fost să cerem opinia părinților și a elevilor majori cu privire la trei posibile soluții de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor. Părerea mea este că ar trebui să începem cu clasa a VII-a, cu părinții elevilor de clasa a VII-a. 1. Posibilitatea testării cu un aparat Drug Test în școală, în baza unei metodologii elaborate ulterior și cu acordul în prealabil al părinților, a copiilor care manifestă fie un comportament suspect, fie un comportament antisocial, fie manifestă acte de violență la adresa altor colegi. 2. Obligativitatea efectuării unor analize de sânge anuale, înainte de începerea anului școlar, și prezentarea unei dovezi a efectuării acestor analize la înscrierea în anul școlar.
Atenție, se prezintă doar dovada că s-au făcut analizele, iar rezultatele merg doar în familie, nu la școală. Va exista doar o dovadă că acel copil și-a făcut analizele. Opinia mea este că ar trebui să existe anual aceste analize antidrog. 3. A treia întrebare în chestionar este dacă elevii majori și părinții ar fi de acord cu introducerea unei ore de educație antidrog în curricula școală. Acest chestionar se va implementa în ultima săptămână din luna septembrie, în luna octombrie centralizăm datele, iar în urma acestei centralizări, împreună cu psihologi, cu experți antidrog, cu consilieri școlari, vom propune o metodologie de implementare. Motivul pentru care ne ducem către părinți este acela că fără a avea un partner dedicat și ferm în părinți, autoritățile statului nu pot face nimic pentru prevenirea consumului. Noi nu căutăm vinovați, nu vrem să pedepsim copiii care au probleme cu drogurile.
Chestionarul îl vom da prin Inspectorat și prin mijloacele online către toți părinții vizați. Cine va dori să îl completeze, bine, cine nu, evident că nu îi obligăm. Vom trimite acest chestionar către toți părinții din grupul țintă, adică părinții copiilor de peste 13 ani, și către elevii majori. De ce se vrea testarea elevilor de la 13 ani? Rareș Hopincă, prefectul Capitalei: Din datele statistice, adevărul foarte dureros este că cei care încep să consume droguri o fac de la vârsta de 13 ani. A scăzut dramatic vârsta de la care copiii încep să se drogheze. Și în cazul 2 Mai, acel adult de 19 ani avea deja probleme. Statisticile ne arată că de la vârsta de 13 ani copiii testează drogurile, iar această vârstă a fost în continuă scădere în ultimii ani. Problema mare a fost că nu s-a încercat o măsură fermă în mediul școlar, o dezbatere reală, astfel încât părinții să conștientizeze că această problemă există. Vom spune că părinții știu și că orice părinte își cunoaște copilul. Dați-mi voie să contrazic această opinie.
Multe familii din medii vulnerabile nu cunosc activitatea copilului, nu știu ce face el la școală, în anturaj, la o zi de naștere sau la altă petrecere. Dacă am avea acest semnal de alarmă la vârsta de 13 ani, poate din acești copii vom recupera o mare parte. Dar dacă fenomenul continuă de la 13 ani până la 17 ani, va fi cu atât mai greu să recuperăm un tânăr care în anii de formare a trecut acompaniat de flagelul drogurilor. Cine va face testarea cu aparatele Drug Test în școli? Rareș Hopincă, prefectul Capitalei: Nu profesorii ar trebui să instrumenteze acest Drug Test, ci medicul școlar. În București există, din fericire, medic în toate școlile. Probabil una sau două școli să aibă criză de personal, dar e o problemă care se rezolvă. Școlile de la nivelul Capitalei nu primesc autorizație DSP dacă nu au medic școlar, care merge efectiv în școală și are un program acolo. Dacă nu un medic, va trebui să formăm în cadrul școlii un expert antidrog care să știe cum să folosească acel instrument, ca să nu creeze un damage mai mare decât rezultatul pozitiv al acestui test.
Testul în școală ne poate spune următorul lucru: există un copil acolo care are probleme cu drogurile. Din cauza problemelor se creează un comportament antisocial care afectează mediul social, colegii, poate fi un exemplu nociv pentru cei din jur etc. Primul pas ar fi ca familia să știe că acel copil are o problemă. Apoi există câțiv pași foarte simpli, dar obligatorii: apelăm la terapeut, la psiholog, la consilier școlar. Toată intenția acestui proces este una de conștientizare, nu este una de pedepsire a copilului. Acel copil care a luat-o pe această pantă greșită poate fi reabilitat și trebuie să fie reabilitat. Nu vorbim despre o testare în masă și nici despre o stigmatizare generală a unei generații, pentru că nu este așa.
Citește mai mult pe digi24.ro
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News