În perioada interbelică, Cioran își dorea o Românie cu destinul Franței și cu populația Chinei. Astăzi, cetățeni cu diferite profesii își doresc ca România să poată efectua 100 000 de teste pentru coronavirus pe zi, la fel ca unele state occidentale. Va ajunge România la o astfel de performanță administrativă? Nu foarte curând. Explicația ține de câteva vulnerabilități strategice. Prima se referă la subfinanțarea cronică a sistemului public de sănătate. Guvernele României au alocat în mod constant pentru sănătatea propriilor cetățeni cele mai mici fonduri din întreaga Uniunea Europeană. Pentru sănătate, România cheltuiește în jur de 5% din PIB, în vreme ce media europeană este de 10% din PIB. Puțini bani, puține teste. A două vulnerabilitate se referă la criza de angajați din sistemul public de sănătate. Puțini angajați, puține teste.
Propaganda de zi cu zi ne spune că România este sufocată de numărul mare de bugetari. Sintagma ,,omul gras” va mai poposi pentru ceva vreme în imaginarul politic local. Dar dacă ne uităm la date, constatăm că ,,omului gras” i se văd coastele. La nivelul Uniunii Europene, aproximativ 17% din populația ocupată lucrează în sectorul public. România este în media UE, adică semnificativ sub state ca Suedia (29% bugetari din totalul angajaților), Danemarca (28%), Finlanda (24%), Franța (22%) etc. Problema cu sistemul bugetar din România e că nu are osânză tocmai în sectoarele sociale, iar sănătatea e un exemplu elocvent.
Dintr-o centralizare valabilă la finele anului 2019, reiese că numeroase direcții de sănătate publică nu au medici epidemiologi sau au foarte puțini: Brăila (0), Giurgiu (0), Ialomița (0), Buzău (1), Caraș-Severin (1), Călărași (1), Bistrița-Năsăud (1) etc. Capacitatea de testare și de efectuare a anchetelor epidemiologice de către DSP-urile cu puțini medici epidemiologi este evident limitată. Aceasta este explicația pentru faptul că, la data de 11 iulie, numărul de teste efectuate în județele cu puțini epidemiologi era fie inexistent, fie foarte mic. Iată câte teste au efectuat câteva județe din România în aproape cinci luni de pandemie: Giurgiu (fără teste/teste în alt județ), Călărași (fără teste/teste în alt județ), Caraș-Severin (fără teste/teste în alt județ), Dâmbovița (697) Ialomița (756), Brăila (1 160).
E facil de observat corelația existentă între numărul mic de epidemiologi angajați de DSP-urile locale și numărul mic de teste sau chiar absența acestora. De exemplu, DSP-ul din Ialomița nu are medic epidemiolog, iar la nivel de județ au fost efectuate 756 de teste. În cinci luni! Criza de epidemiologi din DSP-urile județene explică și variațiile mari de testare din zilele săptămânii. În România, s-a testat constant mai puțin la sfârșit de săptămână, când e probabil că puținii medici epidemiologi din anumite județe nu lucrau. Ca atare, cererea locală de testare a rămas nesatisfăcută. În plus, în absența medicilor epidemiologi, nu se pot face anchete epidemiologice. Sau când se fac, acestea sunt limitate.
Astfel, comparativ cu Coreea de Sud care descoperă între 200 și 300 de contacți pe caz, România descoperă în jur de 20-30. Când testezi puțin și faci anchete epidemiologice de amploare redusă e dificil să ții sub control transmiterea comunitară. E și mai dificil să controlezi transmiterea comunitară atunci când testarea se concentrează pe anumite zone în detrimentul altora. Se observă din numărul de teste efectuate până la data de 11 iulie că 296 365 (36% din total) fuseseră efectuate în București. La polul opus se aflau județele în care nu se făcuseră deloc teste, precum și județele cu teste puține. În Dâmbovița, de pildă, se efectuaseră 697 de teste, adică 0, 08% din total. În distribuția testării la nivel național se observă nu numai disparitățile de dezvoltare dintre regiuni, ci și centralismul politic din România.
De la București se dă ora exactă, dar Bucureștiul nu e România. Mă contrazice viziunea asupra strategiei de testare din România. Comparativ cu Bucureștiul, județul Suceava, etichetat de presă ca fiind ,,Lombardia României”, efectuase 15 990 de teste până la data de 11 iulie. Adică de 18 ori mai puțin, în pofida unei rate de infectare net superioară aceleia din București, 25, 89% față de 1, 23%.
Numărul de teste efectuate în România a crescut semnificativ abia în luna iunie. În aprilie, experții din zona epidemiologică au apreciat că o capacitate de testare de 8 000 – 10 000 de teste pe zi ar acoperi nevoile României. România a ajuns cu greutate la acest prag. În luna mai au fost doar nouă zile în care s-au făcut peste zece mii de teste, după ce în aprilie se depășise o singură dată acest prag. În iunie au fost 16 zile cu peste zece mii de teste, iar în iulie se va depăși cu siguranță aceast număr de zile. Să nu uităm testele private. Pe 11 iulie, 32,39% din totalul testelor efectuate în România se făcuseră în instituțiile private. Cert este că România a îneput să testeze mai mult exact după terminarea stării de urgență. Relaxarea socială și creșterea numărului de teste a generat un rezultat ușor de anticipat: creșterea numărului de infectări zilnice.
Modul în care populației i se traduce această creștere a numărului de infectări zilnice poate avea efecte politice. E facil de constat strecurarea unei neglijențe în comunicarea strategică în pandemia de coronavirus. Neglijența se referă la modul în care vede expertul evoluția unei pandemii și modul în care percepe populația același fenomen. Pentru expert contează mai ales indicatorii tehnici: rata de pozitivare a testelor zilnice, rata de transmitere, numărul de pacienți internați la ATI, numărul de cazuri active etc.
Pentru majoritatea populației contează alte aspecte, de regulă unele palpabile. Precum diferența dintre consumul de dinainte de starea de urgență și cel curent. Diferența dintre locul de muncă de dinainte de starea de urgență și cel actual. Sau diferența dintre libertatea de mișcare de dinainte de stare de urgență și cea actuală. Evident, contează și numărul de cazuri noi și numărul de decese noi, personalizate cu numele vedetelor din politică și din showbiz afectate de noul coronavirus.
Politic, e cumva sinucigaș să i te adresezi unei populații sărace și din ce în ce mai puțin educate cu un discurs strategic ex cathedra, mai degrabă moral decât tehnic. Adică un discurs care dojenește populația – sau un segment anume – că nu respectă regulile de distanțare socială. Respectarea regulilor e un comportament care se învață de-a lungul unei generații, în cadrul unor instituții solide. De trei decenii încoace, marea majoritate a românilor a înțeles că tocmai nerespectarea regulilor e cheia succesului în viață. Iar această regulă a fost confirmată în nenumărate rânduri nu numai de vedetele politice și de cele din showbiz. Ci mai ales de ,,vedetele anonime” care nu își fac treaba în instituțiile publice, cu care populația intră sistematic în contact. Faptul că o parte a populației nu respectă măsurile de distanțare socială constituie o vulnerabilitate importantă în pandemia de coronavirus.
Cum îi determini pe acești cetățeni să respecte regulile? În primul rând prin puterea exemplului dat de elită. Dar nu prin comportamentele pe care deja le știm cu toții, cele din Palatul Victoria și cele din șaormeria din Centrul Vechi. Vorba bună și sancțiunile sunt alte modalități de a determina pe cineva să respecte reguli. Dojana poate funcționa doar dacă moralistul are legitimitate. Dacă-i lipsește credibilitatea, dojana va avea efectul contrar.
Teoretic, prezența la vot la localele și parlamentarele organizate în pandemia de coronavirus ar trebui să fie mică, mai ales din partea pensionarilor. Avantajate ar fi fost partidele mari, chiar dacă în mod inegal. Însă comunicarea strategică care dojenește o populație că nu respectă reguli, după ce câteva decenii aceasta a fost învățată să nu le respecte, poate genera efectul contrar. Mai ales în cazul pensionarilor, privați de libertate de mișcare în starea de urgență, dar și de creșterea SF a pensiilor promisă de guvernele PSD. Dar și în cazul acelora care constată că nu cresc alocațiile propriilor copii.
În România sunt peste cinci milioane de pensionari și peste două milioane și jumătate de gospodării care au copii în întreținere. Niciun guvern nu-și dorește să mobilizeze împotriva sa acești votanți potențiali. Poate că pandemia de coronavirus va însemna momentul zero al bunei guvernări din România. Conceptul de bună guvernare a lipsit sistematic din discursul public al politicienilor. S-a vorbit mult despre interes național, stat de drept, luptă anti-corupție, modernizarea statului și chiar despre resetarea statului, ultimul concept fiind de-a dreptul revoluționar. Când ai numeroase vulnerabilități instituționale, e de înțeles de ce nu vorbești direct despre buna guvernare. Dar proasta guvernare nu poate fi camuflată la infinit cu sintagme pretențioase și pusă pe seama populației. Nu într-o situație de criză. Și nu atunci când ceri votul populației.
***
Lucian Dumitrescu, cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, este absolvent de studii postdoctorale al Universității Naționale de Apărare “Carol I’’, specializarea teorii ale securității interne și internaționale. Este doctor în sociologie și doctor în filosofie al Universității București.
A predat cursuri de geopolitică și securitate în cadrul prestigiosului Master de Studii de Securitate organizat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București, unde a deținut poziția de lector asociat. Domenii de interes: teorii ale securității interne și internaționale, relaţii internaţionale, filosofie politică, sociologia identităţilor colective, istoria sociologiei, antropologie politică.
