Skip to content
Internațional

Theresa May se arată mulţumită să îi predea conducerea unui premier hotărât să livreze Brexitul

Time Magazine

Theresa May a ţinut discursul său de adio ca premier britanic la Downing Street pentru ca apoi să se îndrepte spre Palatul Buckingham pentru a-i înmâna demisia Reginei Elisabeta, scrie news.ro.

Ea i-a urat succes noului premier Boris Johnson şi guvernului său: „Succesele lor vor fi succesele ţării noastre”.

Reuşitele lor vor fi construite pe munca de aproape un deceniu a conservatorilor şi a guvernului condus de conservatori. În această perioadă, economia noastră şi-a revenit, serviciile publice au fost reformate şi valorile noastre au fost apărate la nivel global”, a precizat May.

Este cea mai mare onoare să fiu prim-ministru al Marii Britanii. Responsabilităţile grele sunt depăşite de oportunitatea imensă de a-ţi servi ţara”, a afirmat May.

Părăsind Downing Street, vreau să mulţumesc sincer: colegilor din guvern şi parlament, tuturor din clădirea din spatele meu şi celor care lucrează la stat, femeilor şi bărbaţilor din forţele armate şi serviciile de securitate şi celor care lucrează în şcolile noastre, în sistemul de sănătate, poliţie şi alte servicii de urgenţă. Doresc să le mulţumesc şi cetăţenilor britanici … vă mulţumesc că aţi avut încredere în mine şi sper că fiecare fată care a văzut o femeie premier ştie acum că nu există limite privind ceea ce poate realiza”, a afirmat May.

Anterior, May a participat la ultima sesiune de întrebări din partea parlamentarilor ca premier.

Johnson va ţine şi el un discurs pentru ca apoi să anunţe mai multe numiri în funcţie în noul său cabinet.

El este aşteptat să crească numărul de femei din cabinet şi să mărească reprezentarea minorităţilor etnice.

May a informat că va continua ca parlamentar şi că este nerăbdătoare ca ea să fie cea care va pune întrebările în viitor.

Ea a declarat că este fericită să aibă un succesor care este determinat să livreze Brexitul şi să creeze „un viitor strălucitor pentru această ţară”.

Mai mulţi parlamentari au profitat de ocazie pentru a-i lăuda reuşitele privind probleme precum sclavia modernă, sănătatea mintală şi un acces mai mare pentru femei în politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *