Țigările se scumpesc din nou. Cât vor costa Camel, Winston sau Sobranie

Sursa foto: Pexels

JTI, unul dintre cei trei mari jucători de pe piața tutunului din România, va majora, prețul pachetelor de țigarete cu un leu, începând cu ziua de joi, 11 ianuarie, relevă datele analizate de Profit.ro.

Efectul majorării accizelor nu se lasă așteptat, după carburanți, și țigările începând să se scumpească. JTI este prima mare companie care operează o creștere a prețurilor, ce va intra în vigoare pe 11 ianuarie, în urma căreia un pachet de Camel sau Winston va ajunge la 25,5 lei, iar unul de Sobranie, la 28 lei.

O altă companie care a anunțat prețurile valabile cu 1 ianuarie 2024 este Tabac Trafic SRL, un pachet de Panonia costând 19,5 lei, iar unul de Silverado 19,3 lei.

Potrivit noilor prevederi ale Codului fiscal, acciza la mia de țigarete a crescut de la 625,97 lei în 2023 la 672,92 lei în 2024. Potrivit prevederilor de anul trecut, creșterea ar fi trebuit să fi doar la un nivel de 656,97 lei în 2024, și la 687,97 lei în 2025, pentru ca în 2026 să ajungă la 718,97 lei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: