Tîlvăr, întrevedere cu ambasadorul Germaniei: Salutăm angajamentul Germaniei în apărare dedicate flancului estic aliat

Sursă foto: Facebook/ Angel Tîlvăr

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut, joi, o întrevedere cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, în cadrul căreia a subliniat importanţa eforturilor aliate pentru întărirea securităţii regionale. ”Germania este un partener important pentru România, care a dat dovadă de solidaritate aliată în contextul de securitate dificil de la nivel regional. Salutăm angajamentul Germaniei în implementarea măsurilor de descurajare şi apărare dedicate flancului estic aliat”, a arătat Tîlvăr.

Potrivit MApN, în cadrul întrevederii, discuţiile au vizat, în principal, evoluţiile de securitate generate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi provocările cu care se confruntă regiunea Mării Negre. Angel Tîlvăr a evidenţiat importanţa eforturilor aliate pentru întărirea securităţii regionale şi a exprimat angajamentul ferm al României în vederea continuării sprijinului multidimensional oferit Ucrainei, punctând eforturile pe palierul instruirii desfăşurate în cadrul EUMAM şi Interflex, precum şi demersurile întreprinse pentru iniţierea instruirii piloţilor ucraineni la Centrul de instruire F-16 din România, atunci când acest lucru va fi posibil.

El a salutat angajamentul Germaniei privind consolidarea securităţii pe flancul estic al NATO, precum şi leadership-ul acestei ţări în ceea ce priveşte o serie de iniţiative multilaterale.

”Germania este un partener important pentru România, care a dat dovadă de solidaritate aliată în contextul de securitate dificil de la nivel regional. Salutăm angajamentul Germaniei în implementarea măsurilor de descurajare şi apărare dedicate flancului estic aliat”, a arătat Tîlvăr.

Totodată, în cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte privind cooperarea româno-germană în domeniul apărării, în format bilateral, precum şi în context NATO şi UE, fiind apreciat nivelul excelent al dialogului politico-militar. Au fost evidenţiate priorităţile imediate ale cooperării bilaterale pe palier militar,  precum şi importanţa continuării coordonării pe diferite nivele.

În context, a fost abordată şi perspectiva dezvoltării, în continuare, a cooperării tehnico-militare pentru consolidarea capabilităţilor de apărare.

”Apreciem implicarea companiilor germane în modernizarea industriei româneşti de apărare, inclusiv în realizarea unor componente critice“, a subliniat ministrul Apărării.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: