Tîlvăr: Nu există acum un orizont de timp pentru compensarea României pentru donarea sistemului Patriot Ucrainei

Angel Tîlvăr
Sursa foto: Facebook - Angel Tîlvăr

Washington – Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Ministrul apărării român, Angel Tîlvăr, a participat la primele discuţii privind compensarea României pentru sistemul Patriot donat Ucrainei şi a declarat joi, la Washington, că nu există în prezent un orizont de timp pentru primirea de către ţara noastră a unui sistem similar sau a unuia alternativ.

„Au fost discuţii şi alaltăieri (marţi – n.r.) şi ieri (miercuri – n.r.) dimineaţă. Alaltăieri am participat şi eu şi am condus prima discuţie care urma să creeze şi calendarul negocierilor şi principalele elemente de referinţă. În ceea ce priveşte orizontul de timp nu pot să vă dau elemente concrete acum, pentru că nu s-a ajuns la acest moment la această etapă a discuţiei”, a declarat Tîlvăr într-un briefing pentru jurnaliştii români.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de la sediul NATO, că „dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot la schimb, sigur, nu mâine, dar într-un viitor relativ apropiat, dar pentru a compensa absenţa sistemului pe care îl dăm acum, cred că vom reuşi să obţinem şi sisteme care vor fi livrate mai repede şi vor asigura o mai bună supraveghere a spaţiului aerian naţional”.

Întrebat dacă este posibil ca România să primească mai devreme un alt sistem defensiv antiaerian, Tîlvăr a părut să confirme, folosind expresia „acoperirea nevoilor pe care Armata României le are, în situaţia în care am cedat acest sistem”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: