Timiş: Alţi 18 elevi de la Liceul ”C.D. Loga”, cu simptome de intoxicaţie, s-au prezentat la spital

Sursă foto: spital-copii-timisoara.info

Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danilescu, a declarat, miercuri, că în cursul dimineţii s-au prezentat la serviciul de urgenţă alţi 18 elevi de la Liceul ”C.D. Loga”, pe lângă cei 18 copii deja internaţi în cursul nopţii la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” şi la Spitalul Municipal.

Au fost internate şi trei cadre didactice, la Spitalul Judeţean Timişoara.

„Dintre copiii prezentaţi în serviciul de urgenţă în cursul dimineţii, opt au fost externaţi direct din serviciul de urgenţă, 10 sunt încă în investigaţii, urmând a se hotărî asupra spitalizării sau externării. Dintre cei 14 minori internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Louis Ţurcanu’ Timişoara în cursul nopţii, doi sunt în procedură de externare. Toţi copiii care au prezentat până în acest moment simptome sunt stabilizaţi”, a afirmat Aura Danielescu.

Ea a punctat că au fost informaţi directorii tuturor unităţilor de învăţământ asupra situaţiei, solicitându-li-se să notifice Inspectoratul Şcolar Timiş în situaţia în care există elevi cu aceeaşi simptomatologie.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, Cornelia Bubatu, a arătat, într-o informare de presă, că instituţia a deplasat în teren, la liceul „C.D. Loga”, mai multe echipe, pe diverse specialităţi (serviciul control în sănătate publică, laboratorul de toxicologie şi laboratorul de radiaţii).

„Au fost prelevate cinci probe de apă, atât de la reţea cât şi de la dozatoarele de apă aflate în incinta unităţii, care au fost ulterior sigilate şi scoase de la consum. Suplimentar au mai fost prelevate 12 probe de sanitaţie, din care 10 probe de suprafaţă şi două probe aeromicrofloră. Laboratorul de toxicologie a prelevat probe, în vederea determinării unor parametrii toxicologici (de exemplu amoniac sau clor). La acest moment, din informaţiile pe care le deţinem, din pacienţii care s-au prezentat la serviciul de urgenţă, 15 (copii), cu grupe de vârstă diferite, sunt internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu, celelalte persoane, în urma evaluării stării de sănătate, nu au necesitat internare. Ancheta epidemiologică se află în desfăşurare, sursa de îmbolnăvire nefiind deocamdată clar identificată”, subliniază Cornelia Bubatu.

În cursul serii de marţi, ISU Timiş a fost informat de către dispeceratul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Timiş cu privire la faptul că există o simptomatologie comună la 15 elevi, care au fost internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara, iar trei, la Spitalul Municipal şi trei adulţi, la Spitalul Judeţean. La solicitarea părinţilor, unul dintre elevii internaţi la Spitalul pentru Copii a fost externat.

Cu toţii prezentau dureri abdominale şi scaune diareice, cu suspiciuni de intoxicaţie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL