Skip to content
Știri locale Timiș

Timiş: Patru noi focare de COVID-19, trei dintre acestea fiind la Spitalul Judeţean

hosptm.ro

Trei focare de COVID-19 au fost identificate la Spitalul Judeţean Timişoara, iar un al patrulea la Spitalul din oraşul Jimbolia. La nivelul judeţului Timiş au fost depistate 394 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, patru noi focare de Covid au fost depistate în acest judeţ. Sunt 3 focare la Spitalul Judeţean Timişoara: la Secţia Chirurgie I – 5 cazuri confirmate; la Secţia Neurologie I – 5 cazuri confirmate şi la Secţia Neurologie II – 7 cazuri confirmate. Un al patrulea focar este la Secţia de Medicină Internă a Spitalului Dr. Karl diel din oraşul Jimbolia – 8 cazuri confirmate.

În ultimele 24 de ore în Timiş au fost identificate 394 de noi cazuri de COVID-19, după efectuarea a 1.066 de teste. 40 dintre noile infectări sunt la minori.

Rata de infectare, în Timiş, este de 6,6 la mie, notează news.ro.

În spitale sunt internaţi 131 de pacienţi, dintre care 12 la Terapie Intensivă.

De asemenea, la nivelul judeţului Timiş, două persoane infectate cu SARS CoV-2 au decedat, potrivit bilanţului prezentat joi de DSP Timiş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *