Skip to content
Știri locale Timiș

Timișoara: Aproape o sută de persoane depistate în cadrul unor acţiuni de prevenire a migraţiei ilegale

News.ro

Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în cooperare cu poliţiştii şi jandarmii, au depistat, de la începutul săptămânii, în cadrul unor acţiuni de prevenire a migraţiei ilegale în municipiui Timişoara, 98 de cetăţeni afro-asiatici, care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

În perioada 19.07.2021 – 23.07.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Timiş, Serviciului pentru Imigrări Timiş, lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, au desfăşurat zilnic acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Pe parcursul acţiunilor au fost identificate, în mai multe locaţii de pe raza municipiului Timişoara, 98 de cetăţeni străini”, se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

În urma verificărilor s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni din Afganistan, Iran, Pakistan şi Bangladesh, cu vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani, majoritatea cu documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil, dar care nu îşi justificau prezenţa în Timişoara, potrivit news.ro.

După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanţii de azil vor fi sprijiniţi pentru a se întoarce în Centrele Regionale de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *