Skip to content
Știri locale Timiș

Timișoara: Cum resimt locuitorii noile facturi la gaze și energie electrică?

Inquam Photos/Octav Ganea

În ultimele luni preţurile de pe facturile de gaze şi energie electrică au fost tot mai mari, astfel că oamenii au început să se îngrijoreze în acest sens. Este dificil să plăteşti facturile din moment ce acestea au ajuns şi să se tripleze față de valorile din perioada asemănătoare a anului trecut. Unii cetăţeni acuză chiar ca aceste facturi ar fi greşite sau eronat calculate, însă acest lucru se poate verifica destul de simplu, deoarece pe fiecare factură există un index care se poate compara cu contorul, potrivit tion.ro.

Cum este afectată Timișoara de aceste scumpiri?

Majorările de preț de pe piața energiei afectează foarte mult bugetele primăriilor și consiliilor județene. Datorită faptului că au multe instituții în subordine, cărora trebuie să le asigure plata utilităților, fiind vorba de școli, spitale, instituții de cultură și asistență socială, lucrurile se complică. Modalitatea de întocmire a bugetului pe anul în curs se face apelând la permutări de la un capitol la altul, astfel încât să poată fi asigurate sumele necesare pentru utilități. La Primăria Timișoara, situația este și mai complicată, deoarece municipalitatea plătește și subvenții la căldură, acoperă și pierderile tehnologice și achită și facturi la termoficare. Prețul gigacaloriei la Timișoara s-a dublat de la 1 ianuarie, dar el se va reflecta abia în facturile emise de la jumătate lunii februarie. În acest moment, în funcție de temperatură de afară și raportat la prețul combustibilului, se plătește lunar pentru gaz între 60 și 90 de milioane de lei iar încasările de la cei racordați încă la sistemul centralizat nu depășesc 20 de milioane.

Plafonări de preţuri pentru energia electrică și gaze naturale

Haosul creat în piaţa odată cu liberalizarea preţurilor, cauzată şi de situaţia internaţională incertă i-a determinat pe guvernanţi să ia măsuri ferme. Astfel de la 1 aprilie 2022 a intrat în vigoare OUG nr. 27/2022 prin care a fost aprobată schema de sprijin pentru consumatorii vulnerabili. Prin această măsură preţul pentru energie electrică şi gaze naturale este plafonat până la 31 martie 2023.

În cazul gazului natural, prețul a fost plafonat la maximum 0,31 lei/kWh (TVA inclus), ceea ce înseamnă că niciun furnizor de gaze naturale din România, implicit Timișoara, nu va putea solicita clienților casnici un cost mai mare decât cel reglementat.

În cazul energiei electrice plafonarea se face diferențiat, în funcție de consumul mediu lunar. Astfel clienții care au un consum lunar de până la 100 KWh vor plăti maximum 0,68 lei/kWh (TVA inclus), cei cu consum lunar între 100 kWh și 300 KWh vor achita maximum 0,8 lei/kWh, (TVA inclus). În cazul consumatorilor cu o medie mai mare de 300 kWh prețul va fi ajustabil de la o lună la alta. În cazul ultimei categorii nu se vor putea ajusta facturile aferente lunilor aprilie 2022 și mai 2022.

Pentru a gestiona mai bine costurile pentru energie si pentru a avea certitudinea ca vei avea o factură corectă se recomandă să dai indexul lunar pe electrica online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *