Poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate Timişoara anchetează, după ce un migrant din Sri Lanka, sechestrat într-un apartament din oraș de către traficanţii de migranţi, a încercat să evadeze pe fereastră, pe o frânghie făcută din cearşafuri legate, însă coarda improvizată s-a rupt, iar bărbatul a căzut în gol, și a murit.
Incidentul s-a petrecut pe Calea Torontalului din Timişoara unde, în apartamentul unui bloc de locuinţe, la etajul 5, au fost sechestraţi doi migranţi din Sri Lanka. Cei doi s-au înţeles cu traficanţii de migranţi din Pakistan să fie trecuţi ilegal graniţa, contra unei sume de bani. Cei doi migranţi urmau să fie urcaţi într-un TIR care să îi transporte peste graniţă, în vestul Europei. Însă traficanţii s-au răzgândit asupra sumei cerute şi au solicitat un preţ mai mare, ameninţându-i pe cei doi migranţi că nu le vor da drumul să plece, până când nu vor plăti suma solicitată.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News