Skip to content
Știri locale Timiș

Timişoara: Un tramvai nou, cumpărat din Turcia a luat foc în depou

news.ro

Unul dintre tramvaiele noi achiziţionate de Primăria Timişoara, de la compania Bozankaya din Turcia, a luat foc în depoul Societăţii de Transport Public Timişoara (STPT). Deocamdată nu se cunoaşte cauza exactă a izbucnirii incendiului, însă cel mai probabil este vorba despre o problemă la instalaţia electrică.

Un fum vizibil de la mare distanţă s-a ridicat deasupra unei hale în care se afla unul dintre tramvaiele noi de la firma Bozankaya din Turcia. Focul a izbucnit tocmai la această garnitură. Pompierii au intervenit de urgenţă cu echipaje de la Detaşamentele 1 şi 2 Timişoara.

”În jurul orei 16.29, a venit un apel la numărul de urgenţă 112 legat de producerea unui incendiu la un tramvai Bozankaya. Detaşamentele 1 şi 2 cu un ofiţer şi 10 subofiţeri intervin la faţa locului cu 2 autospeciale, o autoscară şi un container cu pulbere. Când au ajuns pompierii, erau degajări mari de fum. Cauza probabilă a incendiului ar putea fi o problema la instalaţia electrică din zona burdufului tramvaiului”, transmit reprezentanţii ISU Timiş.

Conform primelor informaţii citate de News.ro, garnitura s-a aprins pe neaşteptate, muncitorii au observat fumul au sunat la numărul de urgenţă 112. Primăria Timişoara a cumpărat 21 de tramvaie construite de firma Bozankaya Otomotiv din Turcia. Primele cinci garnituri au fost livrate, urmând ca celelalte să ajungă la Timişoara, conform calendarului, până în anul 2023.

Fiecare mijloc de transport costă 11,58 milioane de lei, cu TVA inclus, are 30 de metri lungime şi o capacitate de 200 de călători, din care 48 de locuri pe scaune. Toate costă aproape 50 de milioane de euro, din care mai bine de 80% reprezintă fonduri europene nerambursabile obţinute prin Programul Operaţional Regional. Restul sumei va fi acoperită de municipalitate prin credit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *