Skip to content
Politică

Timmermans, cu lupa pe România: ce a spus despre justiție și protestul Diasporei

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a comentat luni seară protocoalele secrete, la intervenţia eurodeputaţilor din Comisia pentru libertăţi civile din Parlamentul European, spunând că nu vede legătura între acestea şi modificările legilor justiţiei care afectează independenţa sistemului. Referitor la mitingul din 10 august, Frans Timmermans a spus că pe imaginile video nu a văzut oameni care ar fi putut fi huligan, ci doar protestatari paşnici. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a subliniat că raportul MCV este cel mai bun instrument pentru a ajuta România.

„De ce avem un MCV? Pentru că în 2007 am căzut de acord că pentru cele două state care aderau existau în continuare lipsuri în independenţa justiţiei care trebuiau corectate. Pentru asta există MCV cu România şi Bulgaria. Cred în continaure că e cel mai bun instrument posibil de a ajuta România, pentru a putea evalua când justiţia este la un nivel suficient de soliditate. Asta nu înseamnă că nu vor fi probleme, dar există mecanisme care să facă faţă acestor probleme”, a declarat luni seară Frans Timmermans în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European, potrivit news.ro.

El a atras atenţia că nu vede progrese în cazul României, ci doar paşi înapoi, iar asta trezeşte îngrijorări.

Referitor la protocoalele secrete, subiect deschis la intervenţiile eurodeputaţilor din Comisie, Frans Timmermans a spus că nu vede legătura dintre acestea şi modificările adoptate de Parlamentul român la legile justiţiei, modificări care afectează sistemul judiciar.

„Nu îmi dau seama cum pot fi folosite aceste protocoale secrete pentru a justifica schimbări în legislaţie care să afecteze justiţia. Eu nu văd legătura, dar dumneavoastră o faceţi”, a spus Timmermans.

În ceea ce priveşte mitingul din 10 august, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a spus că nu a văzut în Piaţa Victoriei protestatari care ar putea fi descrişi ca fiind huligani, ci doar nişte protestatari paşnici.

„Demonstraţiile (din 10 august, n.r.) se anchetează, să vedem rezultatul anchetei. Dar imaginile le-am văzut cu toţii, am văzut şi mărturiile oamenilor, de după. Nu sunt oameni pe care i-ai defini ca huligani sau care ar crea probleme de ordine publică. Au fost protestatari paşnici”, a precizat Frans Timmermans.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *