Timp de aşteptare de 60 de minute la ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu

Sursa: Poliția de Frontieră Română/ Facebook

Atât camioanele, cât şi autoturismele care au ales să iasă din ţară prin PTF Giurgiu, de 1 Mai, au de aşteptat 60 de minute la controlul de frontieră.

Pentru fluidizarea traficului, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au suplimentat numărul arterelor de circulaţie prin punctul de frontieră la cinci pentru autoturisme şi la şase pentru camioane, după ce, în ultimele ore, au ieşit din ţară, pe la Giurgiu, aproximativ 14.000 de persoane.

”La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ, astfel traficul prin PTF Giurgiu la turisme se desfăşoară pe câte patru artere de control pe sensul de intrare în ţară şi pe cinci artere de control pe sensul de ieşire din ţară. Pentru autocamioane, traficul prin PTF Giurgiu se desfăşoară pe câte şase artere de control atât pe sensul de intrare, cât şi sensul de ieşire din ţară”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de ITPF Giurgiu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: