Tineretul Naţional Liberal, campanie pentru susţinerea cotei unice de impozitare

Sursa foto: Facebook

Tineretul Naţional Liberal (TNL) anunţă, sâmbătă, că a dat startul unei campanii de promovare şi informare intitulată “Susţinem cota unică, spunem «nu» impozitului progresiv”, prin care prezintă avantajele numeroase ale cotei unice de impozitare, în contrast cu dezavantajele introducerii impozitului progresiv.

”Introdusă de Partidul Naţional Liberal în 2005, cota unică este un real succes pentru economia României. Tineretul Naţional Liberal consideră că sistemul cotei unice de impozitare a veniturilor încurajează oamenii activi, creativi, cu dorinţă de a munci şi a câştiga mai bine. A întărit clasa mijlocie, a contribuit la accelerarea dezvoltării României şi la recuperarea decalajelor faţă de statele cele mai dezvoltate din UE. Dacă am renunţa la cota unică, am pune frâne dezvoltării clasei mijlocii oprind un motor important al dezvoltării României”, a transmis, sâmbătă, TNL, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, în ceea ce priveşte impozitarea progresivă, ”TNL consideră că aceasta împarte contribuabilii în mai multe categorii şi deoarece impozitarea este aplicată în mod diferenţiat, conduce inevitabil la o inegalitate structurală”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: