O parte dintre tinerii din România pot primi suma de 330 de lei pe lună, în anumite condiţii, graţie unui program desfăşurat de stat.
Banii pot fi primiţi pe o perioadă de maxim doi ani, iar cei interesaţi pot depune cererile începând din 28 martie.
Programul „Primul student din familie” asigură subvenții pentru elevii de liceu din clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a, în valoare de 330 de lei/lună, pe o perioadă de minim 12 luni și maxim 24 luni.
În acest fel, se urmărește accesul egal la studii universitare de calitate, indiferent de mediul socio-economic.
Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare (PEO), și în parteneriat cu Ministerul Educației, lansează, vineri, apelurile pentru programul „Primul student din familie”.
În cadrul apelurilor de tip competitiv vor fi finanțate proiecte care urmăresc crearea unui cadru care să asigure acces egal la studii universitare de calitate, pentru orice tânăr, indiferent de mediul socio-economic din care provine, fără nicio formă de discriminare, și care în același timp să sprijine prevenirea și combaterea abandonului universitar.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News