Titus Corlățeanu, întâlnire cu Ambasadorul Armeniei care și-a încheiat mandatul

Sursa foto: Titus Corlățean/ FACEBOOK

Senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, l-a primit marţi pe Sergey Minasyan, ambasadorul Armeniei în România, în cadrul unei vizite de rămas bun, prilej cu care parlamentarul român a adresat cuvinte apreciative diplomatului armean pentru activitatea sa în România, mulţumindu-i pentru toate eforturile şi iniţiativele depuse în sensul creşterii şi diversificării relaţiilor dintre cele două state.

În acest context, au fost evocate şi legăturile istorice şi culturale care au contribuit şi înlesnesc colaborarea bilaterală, demnitarul român subliniind interesul pentru intensificarea colaborării în plan politic şi parlamentar, dar şi creşterea schimburilor economice între cele două state, potrivit unui comunicat al Senatului, transmis miercuri AGERPRES.

Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului a exprimat totodată speranţa ca Armenia să continue să urmeze parcursul său de apropiere şi întărire a legăturilor cu Uniunea Europeană.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL