Skip to content
Opinii

Toamna “dosarelor” vrajbei noastre

În anul 1961, scriitorul John Steinbeck publica un roman despre o lume în decadenţă – Iarna vrajbei noastre – al cărui titlu mi-am permis să-l parafrazez aici. În cartea sa, iarna era o metaforă; în cazul nostru, toamna nu-i nicidecum o metaforă, pentru că noi avem vrajbă în tot cursul anului, fără alt calendar decât cel al unei excesive pasiuni puse în politica internă. Am spus pasiune? Deja sună ca un compliment – de fapt, este un consum de timp şi de energie care, ambele, ar putea fi folosite mai bine. Că tot s-a terminat summit-ul NATO, imaginaţi-vă cum ar fi dacă măcar 30 la sută din consumul nostru material, intelectual şi motivaţional nu s-ar mai îndrepta către scena internă şi ar fi canalizat în politica externă. Nu numai că am conta atunci, dar am mai şi conduce hora europeană din când în când!

Totuşi, acest text pleacă de la ipoteza că ceva lipseşte, deocamdată, din toamna abia începută. Vă propun să vedem ce. Numărul revistei The Economist din această săptămână dedică o pagină campaniei prezidenţiale din România, ornată cu un haios desen caricatural în care dna Macovei se duelează cu dna Udrea. În acest timp – ni se spune – dl Ponta stă pe spate şi-şi consumă popcornul aferent oricărui spectator ce se respectă. Ştim cu toţii că alegerile nu se vor rezuma la acest duel pe partea dreaptă şi nici la o lungă expectativă a flancului stâng  – dar mai rămâne să vedem şi de ce, şi cum.

Cu atâtea noutăţi în această cursă – două doamne din ambele spectre ale principalelor nuanţe de vopsea de păr, plus un candidat de etnie germană şi de religie alta decât cea majoritară –, România prinsă în campanie pare a fi portretul normalităţii electorale. Or, cu toţii ştim că nu e. E relativă linişte acum – dar, în acelaşi timp, ştim că ea nu va dura.

Mai curând, este foarte probabil că această normalitate se va face ţăndări într-o bună dimineaţă (relativ apropiată), când vor apărea primele dosare… sau revelaţii… sau lovituri de măciucă imagistică. Odată concediile terminate, seara devine mai lungă, copiii revin la şcoală iar părinţii în faţa televizoarelor. Toate condiţiile sunt întrunite pentru administrarea primelor lovituri sub centură. Campania românească nu poate continua în pasul molcom în care a început. Nici măcar implicarea preşedintelui Băsescu – altfel, deplin previzibilă – nu va putea aduce adrenalina de care finish-ul are nevoie. Şi aici întervin aşii din mânecă ai fiecăruia.

La drept vorbind, istoria recentă ne obligă să mizăm tocmai pe cărţile de joc aflate ascunse încă sub masă. În ultimii 15 ani, fiecare final de campanie a avut elementul său de ruptură, pasul la off side făcut de una dintre părţi în dauna celeilalte. În anul 2000, asul din mâneca dlui Iliescu a fost aducerea lui Vadim Tudor în turul doi. În anul 2004, rocada Stolojan – Băsescu a reaprins fitilele dinamitei pe toate fronturile, după cum la fel a făcut-o în 2009 filmarea cu o mână care lovea, prin înceţoşarea pixelilor, un copil.

            Ce va urma, în acest an?

Întrebarea e legitimă, din simplul motiv că flerul public presimte că încă n-am văzut nimic din această campanie. Desigur, cu toţii ne-am dori să avem parte de o campanie plicticoasă, aşa cum eram obişnuiţi a crede că sunt campaniile din Occident. Doar că nu mai avem motive a ne pune cenuşă în cap: spectacolul a invadat politica de pretutindeni. Nici măcar în Elveţia alegerile (sau referendumurile) nu mai sunt ce erau altădată – măcar de când se discută despre ipotetica ridicare a unor moschei în peisajul cu vite, bănci şi orologerii. În Turcia, dl Erdogan a ajuns preşedinte, dar după ce a avut de înfruntat proteste stradale (şi poate o va mai face). În Brazilia, recent, tocmai prăbuşirea unui avion ce-l avea la bord pe candidatul opoziţiei a relansat campania într-o manieră nesperată vreodată. În Franţa, mai ales aventurile lubrico-hoteliere ale lui Dominique Strauss-Kahn din 2011 au pavat dlui Hollande drumul spre preşedinţie – după cum astăzi, la fel, acelaşi domn Hollande aflat în cădere politică liberă pare a mai fi ţinut în atenţia publicului doar prin revelaţiile (tipărite în 200 000 de exemplare şi vândute precum croissantul cald) ale fostei sale perechi, Valérie Trierweiler.

Cum am încercat să explic într-o carte a mea, politica lumii de azi are tot mai puţină strategie din tradiţia lui Von Clausewitz şi tot mai mult spectacol din reţeta lui Lady Gaga (şi spun asta ca un admirator al lui Lady Gaga – doar că îmi place pentru ce face ea în muzica pop, nu pentru modelul pe care îl induce politicii pop).

Aşadar, pregătiţi-vă, în aceste luni de campanie românească, pentru loviturile “de graţie” pe care oricum le aşteptam. Probabil că, pentru cei care le coc, aceste lovituri au programată cadenţa: unele de încălzire mai întâi, apoi bombele nucleare la final, în ultimele zile. The Economist presupune că dezbaterea majoră a alegerilor din România va fi pe subiecte economice – dată fiind recesiunea în care intrăm mai des decât ieşim. Este o presupunere riscantă (şi e emoţionant să vezi ce părere bună are The Economist despre politica noastră!).

Personal, am bănuiala că loviturile majore care se vor da între candidaţi nu vor avea nimic economic în ele. În rest, încercările de knock out ar putea căpăta muniţie din orice: din viaţa fraţilor sau a cumnaţilor, din dosarele prietenilor sau din spionări de tip privat, din categoria (deja rodată) “Ce-aţi căutat azi-noapte la Vântu?”. Deja trimiterile insistente (şi lipsite de bun simţ) la mariajele lui C. Popescu-Tăriceanu anunţă un gen de retorică a noroaielor şi a puroiului, în care, într-un final, cel ce va câştiga nu va fi cel mai curat, ci cel murdărit mai puţin. (Să sperăm că va fi aşa, pentru că se poate şi mai rău – adică să câştige, precum în 2009, cel care-i va macula mai mult pe ceilalţi).

John Steinbeck a luat Premiul Nobel pentru literatură în anul 1962, dar nu pentru romanul publicat cu un an înainte, ci pentru opera sa de ansamblu. Dimpotrivă, cel care va deveni preşedinte al României în 2014 nu va ajunge acolo pentru întreaga sa carieră de până acum, ci pentru atacurile şi contraatacurile pe care le va da în ultimele zile de campanie

1 comentariu la “Toamna “dosarelor” vrajbei noastre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *