Skip to content
Societate

Toată ţara rămâne în scenariul verde; cea mai mare incidenţă – în Prahova şi Alba

Inquam Photos/Dan-George Porcuțan

Toate judeţele şi municipiul Bucureşti rămân în scenariul verde din punct de vedere al infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori fiind în judeţele Prahova – 0,22 şi în Alba – 0,2, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

În Capitală, rata de infectare a scăzut la 0,13 cazuri la mia de locuitori, faţă de ziua anterioară când s-au înregistrat 0,14 cazuri la mia de locuitori. Cea mai mică rată de incidenţă din ţară, 0,02 cazuri la mia de locuitori, se înregistrează, ca şi în ziua precedentă, în judeţul Gorj.


Sursa: stirioficiale.ro


Conform GCS, în ultimele 24 de ore, cele mai multe cazuri s-au înregistrat în Bucureşti – 14 şi judeţele Neamţ şi Bihor – câte 7, şi Timiş – 6.

În 14 judeţe nu a fost raportat niciun caz nou de infectare – Alba, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 103 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *