Toate cursele TAROM programate marţi dimineață au decolat de pe Aeroportul ”Henri Coandă”

foto: Facebook / Tarom
Sursa foto: Facebook / Tarom

Toate cursele TAROM programate marţi dimineață au decolat de pe Aeroportul ”Henri Coandă”, după ce luni zeci de curse au fost anulate din cauza ”indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului”. Deşi au existat discuţii între conducerea companiei şi piloţi, nu a fost făcut încă niciun anunţ oficial privind rezultatul acestora..

Curse spre Paris, Cluj Napoca, Heraklion, Amsterdam, Timiţoara, Iaşi şi Oradea au decolat conform programului de zbor,

În ceea ce priveşte sosirile, încă sunt curse anulate, curse interne, ca urmare a faptului ca luni aeronavele care le operau nu au ajuns la destinaţie, pentru a putea reveni cu pasageri.

Compania TAROM a anunţat luni anularea a zeci de curse ”din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”, după ce iniţial anunţase că trei curse sunt anulate, pe rutele Beirut, Cairo, Amman.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declatrat, luni seară, că nu ştie dacă situaţia de la TAROM este ”o îmbolnăvire în masă sau o grevă”. El afirmă că decizia piloţilor de a se declara inapţi cu scurt timp înaintea zborului este o ”împingere la maxim a acestei situaţii” şi a cerut ca situaţia să fie rezolvată luni seară, fiind în curs negocieri. Grindeanu a susţinut că reprezentanţii personalului de bord au cerut o majorare a salariilor cu 40 la sută.

În cursul zilei de luni, reprezentanţi ai piloţilor au avut mai multe intervenţii televizate în care au reclamat nivelul salariilor, precum şi programul de lucru.

Deocamdată, conpania Tarom nu a făcut niciun anunţ oficial referitor la rezultatul discuţiilor cu reprezentanţii piloţilor, la reglementarea situaţiei zboruruilor sau la compensaţii pentru cei afectaţi de numeroasele anulări de zboruri.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: