Toate meciurile din Liga I, anulate după tragedia de la Dinamo.
Decesul lui Patrick Ekeng a determinat Comitetul de Urgenţă al LPF să amâne toate partidele din Liga I, plus eşaloanele inferioare, programate în acest weekend.
„În primul rând, în numele LPF, vreau să-mi exprim pe această cale tristețea profundă și să anunț că LPF este alături de clubul Dinamo și de familia jucătorului,” a declarat Marius Mitran, director de imagine LPF, potrivit realitatea.net.
Şi finala Cupei României, dintre Dinamo şi CFR Cluj, care trebuia să se joace marţi, a fost reprogramată o săptămână mai târziu, pe 17 mai.