Skip to content
Externe

Toate restricţiile împotriva COVID au fost ridicate. Oamenii nu mai sunt obligaţi să poarte măşti sau să prezinte certificatul de vaccinare, în Danemarca

mspmag.com

Danemarca devine, de astăzi, prima ţară din Uniunea Europeană care va ridica toate restricţiile anti-Covid. Aceeaşi decizie a fost luată şi în Finlanda, în ciuda numărului record de noi infectări.

În ciuda numărului record de cazuri, autorităţile din Danemarca se bazează pe ratele mari de vaccinare. Valul de Omicron este considerat inofensiv.

Ţara scandinavă renunţă la măşti, certificate verzi şi limitarea orelor pentru industria ospitalităţii. Cluburile de noapte se vor redeschide fără limită de persoane.

Totuşi, rămân în vigoare restricţiile la graniţă pentru călătorii nevaccinaţi care sosesc din ţări non-Schengen. Peste 60% dintre danezi au făcut a treia doză, fiind peste media europeana care se află undeva la sub 45%.

În ultima săptămână, Danemarca a înregistrat între 33.000 şi 47.000 de infectări zilnice, însă internările în spitale au fost mult mai mici decât în valurile precedente ale bolii.

„Întrucât Omicron nu este o boală gravă pentru cei vaccinaţi, credem că este rezonabil să ridicăm restricţiile”, a declarat epidemiologul Lone Simonsen. Într-un sondaj publicat luni de cotidianul Politiken, 64% dintre danezii chestionaţi au răspuns că au încredere în politica guvernului privind gestionarea pandemiei.

Toate restricţiile legate de coronavirus urmează să fie ridicate în Finlanda în februarie, momentul exact urmând a fi stabilit în această săptămână, a anunţat prim-ministrul Sanna Marin.

Marin a precizat că guvernul ei condus de social-democraţi se va reuni miercuri pentru a elabora un plan de anulare a regulilor, potrivit televiziunii naţionale YLE.

Unele măsuri urmează deja să fie relaxate. De exemplu, începând de astăzi, restaurantele îşi vor putea prelungi programul până la ora 21.00 şi servi alcool până la 20.00.

Controalele la frontieră cu alte ţări din UE şi Schengen vor fi de asemenea ridicate de azi. Acestea au fost introduse în decembrie pentru a încetini răspândirea variantei foarte contagioase Omicron.

Guvernul a declarat că vaccinurile şi-au dovedit eficacitatea prevenind spitalizările în masă pe măsură ce varianta Omicron s-a răspândit în Finlanda, ceea ce înseamnă că ţara este într-o poziţie bună pentru a ridica în sfârşit toate restricţiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *