Skip to content
Politică

Tolontan acuză: Dragnea pregătește CENZURA în presă! Începe naționalizarea

libertatea.ro

Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat (PSD), pregătește CENZURA în presă! Mai precis, începe naționalizarea posturilor publice.

Acuzația a fost formulată de către jurnalistul Cătălin Tolontan într-un articol publicat, luni, pe blog, cu referire la propunerea PSD de a elimina 102 taxe nefiscale. Concret, ziaristul presupune că această mutare va atrage „o schimbare fundamentală în statutul posturilor publice de televiziune și radio”.

Mai precis, redactorul-șef al Gazetei Sporturilor amintește că, în prezent, taxa radio-TV este legătura esențială între contribuabil și serviciul public prestat în numele lui și pentru el. Tolontan dă ca exemplu faptul că modelul funcționează aproape peste tot în Europa, inclusiv în Marea Britanie (vezi cazul televiziunii BBC) sau Germania (postul TV ZDF).

„Dacă elimini taxa și treci cheltuielile în bugetul de stat, operat de Guvern, rupi relația directă între abonat și serviciul public de presă. Proiectul PSD prevede ca sumele pe care acum TVR și RRA le iau acum din taxă, și care sînt de aproximativ de 150 de milioane de euro pe an, să fie distribuite de către Guvern prin buget. Bugetul trece, evident, prin Parlament, dar media publică va deveni, practic, un subcapitol al subcapitolului, o temă insignifiantă. Nu doar că se mută controlul de la Parlament, nu doar că predictibilitatea veniturilor devine, prin urmare, imposibil de asigurat, dar dependența de Putere se transformă într-o evidență controlată prin alocările bugetare”, punctează Cătălin Tolontan.

Citiți mai multe AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *