Skip to content
Politică

Tomac: Ambasadorul Federaţiei Ruse nu face altceva decât să confirme că Rusia este cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei

Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, consideră că, „prin declaraţiile sale recente, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, nu face altceva decât să confirme că Rusia este cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei, securităţii şi bunăstării Europei.

Diplomatul rus este un simplu difuzor pentru mesajele de la Kremlin, conturând astfel o atitudine duplicitară şi agresivă a Regimului Putin faţă de ţara noastră. Cum să îl crezi pe Kuzmin, un simplu funcţionar al Moscovei, afirmând că Rusia nu se amestecă în alegerile din alte ţări, când Vladimir Putin s-a implicat personal, direct şi fără perdea în influenţarea alegerilor parlamentare ce vor avea loc în 24 februarie în R.Moldova?”, a mai scris Tomac pe pagina sa de Facebook.

În ceea ce priveşte reluarea de către Kuzmin a temei condiţionării prezenţei Rusiei în acordul INF de desfiinţarea scutului de la Deveselu, care apără România şi R.Moldova, liderul PMP consideră că „şi doar această declaraţie, în sine, reprezintă un act ostil la adresa ţării noastre“.

Propunerile ambasadorului rus la Bucureşti de îmbunătăţire a relaţiei dintre cele două state sunt neserioase şi irelevante, cât timp linia noii administraţii de la Kremlin nu diferă cu nimic de cea sovietică şi Federaţia Rusă nu vrea să ne înapoieze Tezaurul României, pe care l-a furat în urmă cu 100 de ani”, mai susţine Tomac.

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin, a declarat joi că ţara sa este dispusă să poarte un dialog cu Statele Unite pe tema Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), însă nu va fi cea care să iniţieze discuţiile, şi a dat asigurări că România nu va fi ţinta unor acţiuni ostile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *