PSnews

Recent

Tomac cere ajutorul opoziției după demisia lui Victor Negrescu: Haideţi să depunem odată moţiunea de cenzură

Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că demisia ministrului Negrescu demonstrează că Guvernul Dăncilă nu este pregătit să preia Preşedinţia rotativă a UE şi le cere liderilor PNL şi USR să depună împreună moţiunea de cenzură.

A demisionat ministrul 20 19. Domnule Preşedinte Orban, domnule Preşedinte Barna, a demisionat ministrul responsabil de pregătirea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de la 1 Ianuarie. Demisia ministrului Negrescu demonstrează că Guvernul Dăncilă nu este pregătit să preia Preşedinţia rotativă a UE. Haideţi să depunem odată moţiunea de cenzură! Dacă nu acum, atunci când şi pentru ce?”, scrie Eugen Tomac pe contul său de Facebook, conform News.ro.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi-a depus demisia după şedinţa de Guvern de vineri. Demisia acestuia a fost confirmată de către ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, care a spus că în şedinţa de Guvern a avut loc ”o discuţie principială” despre modul în care România este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că a fost o discuţie la finalul şedinţei de Guvern, pe care Victor Negrescu ”a luat-o personal” şi a dovedit că nu ştie să lucreze în echipă.

Preşedintele PMP Eugen Tomac a adus luni în Parlament o valiză pentru liderul PSD Liviu Dragnea, aluzie la documentele despre Tel Drum şi Dragnea găsite de jurnaliştii Rise Project într-o valiză. În bagajul adus de Tomac era moţiunea de cenzură. Deocamdată, celelalte partide din opoziţie nu susţin depunerea acum a unei moţiuni de cenzură.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi