Skip to content
Politică

Tomac dezvăluie cum va vota Mișcarea Populară în cazurile Voicu și Păun

Președintele executiv al Mișcării Populare, Eugen Tomac, a dezvăluit cum va vota partidul în cazurile Voicu și Păun.

Astfel, parlamentarii Mişcării Populare vor vota în plenul Camerei pentru solicitările DNA în cazurile Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, potrivit lui Eugen Tomac.

„Suntem chemaţi în Camera Deputaţilor să decidem dacă se impune sau nu reţinerea şi arestarea preventivă a doi parlamentari. Am fost susţinător şi prin fapte, nu doar prin vorbe, al statului de drept şi cred că justiţia trebuie să îşi urmeze cursul pentru toţi cetăţenii, indiferent de poziţie şi statut”, a dezvăluit Eugen Tomac.

În opinia acestuia, „Parlamentul nu ar trebui să decidă în chestiuni de acest tip”.

„Împreună cu colegii mei de la Mişcarea Populară, vom vota pentru solicitările DNA, întrucât s-a încercat, aşa cum rezultă din informaţiile publice, influenţarea probelor”, a spus acesta, potrivit agerpres.ro.

Tomac subliniază că lupta împotriva corupţiei are „o miză extrem de serioasă”, motiv pentru care se declară îngrijorat de „stenogramele de spectacol”.

„Apreciez că dosarele de corupţie trebuie judecate cu celeritate, în contextul în care există atât de mulţi aleşi locali suspendaţi din funcţie, al căror statut nu e clarificat în an electoral”, mai afirmă preşedintele executiv al MP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *