Toni Neacșu: Primul demnitar care va „profita” de decizia CCR privind declarațiile de avere e chiar președintele

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Avocatul Adrian Toni Neacșu, fost judecător și fost membru CSM, susține, într-o postare pe Facebook, că primul mare beneficiar al deciziei halucinante luate de CCR este chiar președintele Nicușor Dan. Noul șef al statului nu mai este acum obligat să își anunțe donatorii din campanie.

„Primul demnitar care va „profita” de decizia șocantă a CCR privind declarațiile de avere este chiar președintele României, d-ul Nicușor Dan.
Potrivit legii (art. 4 din Legea 176/2010), președintele depune în termen de 30 de zile de la alegere declarațiile de avere și de interese, actualizate. La acest lucru se referea Nicușor Dan atunci când spunea ca lista donatorilor săi din campania electorală va apărea în declarația de avere pe care o va depune în 15 zile. Trec deocamdată peste faptul ca această afirmație era pe 3 sferturi un neadevăr, pentru că în declarațiile anterioare numele donatorilor era anonimizat pentru public, lucru care cu siguranță s-ar fi întâmplat și acum”, explică Toni Neacșu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Fostul judecător explică și termenul de la care intră în vigoare noile prevederi, estimând că va fi taman la timp să NU mai vedem public declarația de avere și interese a noului președinte al țării. Asta dacă, desigur, instituția prezidențială nu va opta pentru un gest voluntar de transparență.
„Decizia de astăzi a CCR este definitivă și produce efecte pentru viitor, de la momentul publicării ei în Monitorul Oficial. Având în vedere că în curand componența CCR se va schimba, intuiesc că motivarea deciziei va fi gata repede, urmând publicarea, la fel de repede.
Din momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial cele 2 dispoziții declarate neconstituționale – cuprinderea veniturilor soțului și ale copilului, respectiv publicarea pe site-ul specializat ANI sau ale instituțiilor- nu se vor mai aplica, ele fiind suspendate.
Astfel fiind, cel mai probabil la momentul depunerii declarației de avere de către d-ul Nicușor Dan legislația nu va mai prevede posibilitatea publicării acestora pe internet pentru public. Desigur, personal nu văd o problemă ca instituția prezidențială sa adopte un standard de transparență mai înalt și să publice totuși această declarație, evident doar cu acordul expres al persoanei în cauză”.
Curtea Constituțională a decis, joi, că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturile soților și copiilor. Decizia CCR este definitivă și obligatorie. De asemenea, a fost declarat neconstituţional şi un articol din Legea nr. 176/2010 privind publicarea pe pagina de internet a ANI a declaraţiilor de avere şi interese.

Autor

  • Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online. "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: