Reforma nu înseamnă să demolăm, ci să corectăm, să ameliorăm, să inovăm, să adaptăm școala la o nouă realitate, susține Remus Pricopie, rectorul SNSPA și fost ministru al Educației, într-un interviu pentru PS News. Rectorul SNSPA a prezentat și top 5 modificări pe care trebuie să le facă succesorul lui Cîmpeanu la Legile Educației:
- Să ducă mai departe procesul de legiferare, DAR în acord cu Proiectul România Educată, nu așa cum a procedat ministrul care tocmai a demisionat, îndepărtându-se semnificativ de ceea ce acest proiect a prevăzut, în urma consultărilor de specialitate și a dezbaterilor publice;
- Să clarifice dacă este necesar sau nu să avem două legi (preuniversitar și superior) sau o singură lege. Eu aș merge pe un document unitar, care să nu lase loc de confuzii și interpretări, așa cum avem acum;
- Să scoată din actualele propuneri tot ceea ce nu se ridică la rang de lege. Dacă procedăm așa, peste 30-40% din actualul text va fi eliminat, urmând ca reglementările respective să se regăsească în hotărâri de guvern și ordine de ministru;
- Să corecteze toate prevederile care țin de etica academică, politizare, incompatibilități – foarte multe dintre propunerile de amendamente vizează aceste teme;
- Să filtreze cele 10.000 de propuneri după principiile mai sus enunțate.
Citiți mai jos răspunsul lui Remus Pricopie la întrebarea jurnalistului PS News:
PS News: Există o întreagă dezbatere, atât în spațiul public, cât și în comisiile din Parlament, pe legile educației redactate de fostul ministru, Sorin Cîmpeanu, iar varianta actuală are peste 10.000 de amendamente. Considerați că ar trebui făcut un pas înapoi și întreg documentul să fie retras?
Remus Pricopie: Ne-am obișnuit să personalizăm atunci când vorbim de reglementări în domeniul educației. Spunem adesea „Reforma Marga”, „Legea Andronescu”, „Legea Miclea-Funeriu”, „Pachetul legislativ Cîmpeanu” etc., dar uităm că cea mai stabilă lege a educației (Legea 84/1995) nu se cheamă „Legea Liviu Maior”, deși a fost girată de acesta, singurul ministru al educației care a exercitat un mandat întreg, de patru ani (1992-1996). Cum interpretez eu acest lucru? Ar trebui să vorbim mai puțin de ministrul sau partidul care reglementează și să avem mai mult în minte școala și copiii în slujba cărora atât ministrul, cât și partidul ar trebui să se afle. Liviu Maior a făcut acest lucru, iar exemplul său ar fi trebuit să fie o sursă de inspirație și pentru alții.
De asemenea, asupra miniștrilor educației, în mod constant, a existat un fel de presiune publică de tipul „Ce nu au făcut bine foștii miniștri?”, „Ce se schimbă?”, „Ce aduceți nou?”. Unii au căzut în această capcană și au crezut că răspunsul așteptat trebuie să fie unul de tip show politic, chiar radical: „Dărâmăm x și îl înlocuim cu y”.
Eu cred că aceste abordări sunt pur și simplu greșite. În primul rând, reforma nu înseamnă să demolăm, ci să corectăm, să ameliorăm, să inovăm, să adaptăm școala la o nouă realitate. Cu cât aceste calibrări se fac mai des, dar în pași mici, cu atât rezultatele vor fi mai bune. Acesta este și motivul pentru care cadrul reglementativ este – trebuie să fie – gândit în sistem piramidal, cu o lege suplă în vârful piramidei, care să traseze axele mari, iar hotărârile de guvern și ordinele de ministru să particularizeze și să adapteze norma la situația curentă.
Am să vă dau două exemple din actualul pachet legislativ:
(i) se propune ca universitățile să fie înființate / desființate prin hotărâre de guvern, ceea ce este absolut greșit, pentru că această normă ar induce un mare grad de instabilitate în sistem și ar lăsa loc și unor excese politice. Norma actuală – universitățile sunt înființate prin lege – este absolut corectă, prin urmare nu ar trebui schimbat nimic în această zonă.
(ii) avem paragrafe întregi în cele două propuneri de legi care nu se pot ridica la rang de lege. De exemplu, nu stabilești într-o lege procedura în care derulezi un concurs oarecare, din sistem. Poți vorbi de principiile care guvernează un concurs, dar nu are rost să detaliezi procedura. De asemenea, nu dai valori (în lei) ale sumelor pe care le acorzi ca burse sau premii elevilor și studenților. Poți să enunți principii de calcul, urmând ca valorile exacte să fie stabilite prin hotărâre de guvern.
Dacă procedăm așa – renunțăm să personalizăm pachetul legislativ, pe care eu refuz să-l asociez cu numele unui ministru, și gândim o arhitectură clară –, am putea să simplificăm foarte mult toate discuțiile legate de noul pachet legislative sau noua lege. Astfel, noul ministru al educației va trebui:
- Să ducă mai departe procesul de legiferare, DAR în acord cu Proiectul România Educată, nu așa cum a procedat ministrul care tocmai a demisionat, îndepărtându-se semnificativ de ceea ce acest proiect a prevăzut, în urma consultărilor de specialitate și a dezbaterilor publice;
- Să clarifice dacă este necesar sau nu să avem două legi (preuniversitar și superior) sau o singură lege. Eu aș merge pe un document unitar, care să nu lase loc de confuzii și interpretări, așa cum avem acum;
- Să scoată din actualele propuneri tot ceea ce nu se ridică la rang de lege. Dacă procedăm așa, peste 30-40% din actualul text va fi eliminat, urmând ca reglementările respective să se regăsească în hotărâri de guvern și ordine de ministru;
- Să corecteze toate prevederile care țin de etica academică, politizare, incompatibilități – foarte multe dintre propunerile de amendamente vizează aceste teme;
- Să filtreze cele 10.000 de propuneri după principiile mai sus enunțate.
O echipă independentă, fără accente politice, poate sprijini noul ministru al educației să rezolve toate aceste probleme, în 3-4 săptămâni de muncă.
