Majoritatea candidaților principali au înregistrat vizibilitate online în scădere în ultima săptămână, potrivit datelor monitorizate și procesate cu ajutorul NewsVibe, platformă de media intelligence cu suport AI. Singura excepție este George Simion, liderul și candidatul AUR, care a conservat un volum similar de mențiuni online în surse relevante web și social media, comparativ cu perioada dinaintea sărbătorilor pascale, când însă se situa pe ultimul loc în clasamentul vizibilității online. Crin Antonescu domină din perspectiva volumului de mențiuni, urmat de Nicușor Dan și George Simion.
Top 5 prezidențiabili după vizibilitatea online
- Crin Antonescu (1.774 mențiuni)
- Nicușor Dan (1.516 mențiuni)
- George Simion (1.480 mențiuni)
- Victor Ponta (839 mențiuni)
- Elena Lasconi (556 mențiuni)
Notă – au fost reținute în top doar mențiunile din sursele relevante online și social media (surse validate de platforma NewsVibe)
Din punctul de vedere al evoluției comparative a volumului de mențiuni, primarul Capitalei Nicușor Dan și candidatul coaliției guvernamentale Crin Antonescu au înregistrat vârfuri considerabile de vizibilitate joi, pe 24 aprilie, când au obținut 495, respectiv 488 de mențiuni în surse online influente. În cazul primului, a contat mai ales subiectul controlului AEP în privința donațiilor de campanie, în timp ce Antonescu a fost vizibil în contextul întâlnirii cu liderii locali ai partidelor care îl susțin, precum și al participării la emisiunea de la Antena 3.
Ambii au fost depășiți însă în aceeași zi de George SImion (510), pe fondul dezbaterilor despre sondajul AtlasIntel, reacțiilor la decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești referitoare la anularea alegerilor din 2024, respectiv controversei legate de promovarea liderului AUR în SUA.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News