Topul județelor în care se fac cele mai multe angajări

Sursa foto: unsplash

Peste 230.000 de locuri noi de muncă au fost postate în primele 9 luni ale anului pe una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România.

Jumătate dintre anunțurile de angajare au venit din partea angajatorilor din București și Ilfov, numai pentru Capitală fiind disponibile peste 110.000 de oportunități pentru candidați. Clujul este județul cu a doua cea mai ofertantă paletă de joburi, însă la distanță semnificativă față de București, în condițiile în care angajatorii din Cluj au postat aproape 40.000 de joburi de la începutul anului și până acum. Pe locul al treilea se află Iașiul, cu 34.000 de joburi, urmat de Brașov (29.000) și Timiș (28.000).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, diferențele constau într-o scădere, la nivel general, cu aproximativ 15% a numărului de locuri de muncă disponibile în piață, dar și într-o schimbare de poziții în clasament pentru Brașov și Timiș. Astfel, dacă în 2023, Timișul era pe locul al patrulea, imediat după Capitală, Cluj și Iași, anul acesta a fost detronat de Brașov și de Ilfov”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.ro.

Pe de altă parte, județele în care candidații au avut cele mai puține oportunități de angajare au fost Ialomița, Mureș, Brăila, Argeș și Neamț.

Din acest punct de vedere, ierarhia este aproape identică primelor nouă luni din 2023. Este interesant faptul că nu vorbim doar despre o regiune a țării, ci că, dimpotrivă, pentru fiecare zonă geografică avem cel puțin câte un județ în care competiția între candidați este foarte mare. Nu doar atât, dar și salariile din aceste județe sunt cu aproximativ 15% – 20% sub media din județele mai mari”, explică Bogdan Badea.

Retailul rămâne principalul angajator

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: