Skip to content
Sănătate

Tot ce trebuie să știi despre vaccinurile anti-Covid. Președintele Societăţii Române de Epidemiologie: Fără cohorte mari, efectele vor fi doar parțiale

sanatatea.tv

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Doina Azoicăi, susține, într-o declarație pentru PS News, că în acest moment, nu se știe exact care preparat vaccinal – Pfizer sau Moderna – va fi avizat de către FDA (Agenția Naționala a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale), EMA (Agenţia Europeană pentru Medicamente) și, bineînțeles, de Agenția Națională a Medicamentului din România, pentru a putea fi distribuit și administrat populației.

”În cazul în care vor fi ambele vaccinuri, unul dintre ele necesită acest mod de păstrare, la -70 de grade, care îl face mai greu transportabil și distribuibil, însă există, din ceea ce cunosc, soluții vizavi de păstrarea lor în anumite centre, așa cum a anunțat de coordonatorul campaniei de vaccinare, domnul colonel Valeriu Gheorghiță.

Vaccinul va fi păstrat în anumite centre care pot asigura aceste temperaturi și ulterior vaccinarea se va face doar în anumite centre de vaccinare, fiind păstrat pentru o perioadă scurtă de timp în sisteme de zăpadă carbonică. Celălalt preparat vaccinal are o stabilitate mai mare, însă indiferent care vor fi preparatele vaccinale, acest grup tehnic care se va ocupa cu implementarea campaniei de vaccinare va găsi soluții și va da indicațiile corespunzătoare”, a spus Doina Azoicăi.

Președintele Societăţii Române de Epidemiologie subliniază faptul că vaccinarea anti-Covid ”nu poate fi făcută de oricine, ci numai de personal medical calificat”.

”Din ceea ce cunosc și a fost anunțat de președintele acestui grup de organizare a campaniei de vaccinare, vaccinurile vor fi făcute în anumite centre, și în aceste centre va fi asigurat personal calificat: medici rezidenți sau specialiști. Oricum, problema aceasta a resursei umane este rezolvabilă. Așteptăm să avem niște certitudini vizavi de acreditarea, indiferent care va fi preparatul vaccinal, și stabilirea strategiei.

Din punctul acesta de vedere, nu este o preocupare pentru populație, pentru că atunci când va fi elaborată metodologia de implementare a strategiei vor fi stabilite responsabilitățile și modalitatea coerentă de realizare a acestei campanii. Consider că vaccinarea este o soluție în a ține sub control această pandemie, însă fără intervenția preparatului vaccinal nu putem aștepta ca evoluția acestei pandemii să aibă o desfășurarea naturală, pentru că ea se va desfășura pe mai multe valuri, ceea ce am văzut cu toții, și în valul 1, și acum în cel de-al doilea val, asta însemnă suferință și pierderi de vieți omenești și bineînțeles pierderi colaterale care sunt importante: atât sociale, cât și economice”, a adăugat medicul.

În privința momentului în care va începe inocularea efectivă, Doina Azoicăi spune că acest lucru se va întâmpla după ce autoritățile vor anunța metodologia procesului de vaccinare.

”Este o strategie bună care a fost aprobată prin CSAT, deci este o strategie importantă care va avea toate pârghiile ca să se desfășoare în bune condiții. Problema este să informăm populația cât mai corect și să o pregătim în vederea desfășurării corecte a acestei campanii. Eu, ca medic epidemiolog, vă pot spune că această vaccinare trebuie făcută în cohorte mari, pentru că altfel efectele vaccinării vor fi doar parțiale și prin faptul că nu se va putea profita de efectul acesta de herd immunity (n.r. imunitatea de turmă), care este cunoscut în cazul vaccinării”, susține Doina Azoicăi.

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie mai spune că în acest moment nu există date complete despre eficiența vaccinului, însă atrage atenția că efectele pandemiei nu pot fi limitate în absența unui preparat vaccinal.

”Din datele pe care le cunosc până în momentul de față, n-au fost încă raportate toate rezultatele triajului 3 pentru cele două preparate, însă în nicio circumstanță nu se pot limita efectele unei pandemii fără utilizarea unui preparat vaccinal. Eu nu pot să fiu decât optimistă, pentru că cercetarea este galopantă, este o cercetare care este focusată pe această problemă, pentru că de această vaccinare va depinde modul în care noi vom gestiona pandemia pe viitor”, a completat Doina Azoicăi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *