Se pare că au fost toți o apă ș-un pământ: premierii de după Emil Boc au acumulat o datorie în valoare de zeci de miliarde de euro.
La începutul acestei luni, pe bursa de la Luxemburg a fost făcut public prospectul de emisiune prin care România s-a împrumutat cu un miliard de euro, parte dintr-un program pe termen mediu care conține un pachet de împrumuturi însumând 20 de miliarde de euro, scrie miercuri jurnalistul și analistul economic Constantin Rudnițchi pe RFI.ro.
„Și mai surprinzător este faptul că programul s-a derulat deja, în sensul că miliardul de euro luat de România la începutul acestei luni a fost ultimul din cele 20 de miliarde derulate deja în cadrul programului. Împrumuturile au început în anul 2012 și s-au derulat pe durata a șase ani.
DOCUMENT Buna guvernare a USR în administrația locală. Cum fac risipă useriștii de banii de la bugetul de stat
Guvernul se reuneşte în două şedinţe; eliberări/numiri de prefecţi – pe ordinea de zi
Clasarea Dosarului 10 august l-a înfuriat pe Rareș Bogdan: E o rușine infinită pentru sistemul judiciar din România!
PMP se pregătește pentru Congres: Favoritul nr. 1 la funcția de președinte vrea curățenie în partid – nicio colaborare cu PSD
Campania naţională de vaccinare anti-COVID: Miercuri va fi imunizată persoana cu numărul 1.000.000
Cu alte cuvinte, într-o discreție totală, România s-a împrumutat de pe piețele internaționale cu 20 miliarde euro. Emisiunile de obligațiuni derulate nu sunt neapărat criticabile, pentru că pledăm de multă vreme pentru diversificarea surselor de împrumut. În sensul că este nevoie ca statul român să se împrumute și de pe piețele internaționale, nu doar, pe piața internă, de la băncile românești. Dar să derulezi timp de șase ani un program de împrumut în valoare de 20 miliarde euro cu atât de multă discreție pe plan intern este în neregulă. Publicul român ar fi trebuit să știe de acest program pe termen mediu, așa cum a știut și de acordul de împrumut derulat cu Fondul Monetar Internațional.
Dincolo de relevanța publică a programului de împrumut, trebuie remarcată analiza economiei românești pe care o aduce prospectul de emisiune. Negru pe alb, sunt trecute în revistă riscurile care planează asupra economiei românești. Pentru investitorii străini nu pot fi trecute sub tăcere. În schimb, în discursul public guvernamental din România toate aceste riscuri nu sunt deloc numite”, atrage atneția Rudnițchi.
Citiți mai multe AICI.