Skip to content
Politică

Toți ochii pe procesul lui Dragnea. Ciuvică: Toți vom avea probleme dacă va fi condamnat EXCLUSIV

youtube.com

Analistul politic Mugur Ciuvică a acordat joi dimineață o declarație pentru PSnews.ro, în care a făcut un pronostic legat de sentința de la fond așteptată în aceeași zi din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în dosarul Bombonica, în care este judecat președintele PSD, Liviu Dragnea,

Concret: președintele Grupului de Investigații Politice (GIP) a declarat că se așteaptă la achitarea politicianului, în lipsa unor probe directe împotriva acestuia.

„M-aștept la achitare în cazul domnului Dragnea, pentru că am înțeles că în dosarul ăsta nu e niciun fel de probă cum că el, direct (ca persoană), a avut vreo legătură cu operațiunea aia prin care două doamne au lucrat la partid, fiind angajate pe hârtie la nu știu ce instituție. Am înțeles că există o mărturie, dar care nu vorbește despre chestiunea asta concret, ci cumva despre faptul că Dragnea ar fi știut că se întâmplă asta, dar nu că el ar fi realizat operațiunea.

Și fiind vorba totuși despre o decizie juridică, iar nu de o chestie politică (nu de retorică, nu de #REZIST sau alte prostii), atunci mă gândesc că cei de la Înalta Curte de Casație și Justiție o vor trata ca atare – adică vor vedea dacă în dosar există vreo probă cum că Dragnea Nicolae-Liviu a făcut ceva sau nu. Și dacă se vede din dosar că n-a făcut nimic, eu zic că va fi achitat”, a detaliat Ciuvică.

Pe de altă parte, comentatorul politic a luat în calcul varianta unei amânări, amintind că nu e obligatoriu ca toți judecătorii să intre în vacanță.

„Dar mai există și posibilitatea încă unei amânări. Nu e obligatoriu ca judecătorii să intre în vacanță. De exemplu: Camelia Bogdan când  avut ordin să-l bage la pușcărie pe Voiculescu, n-a intrat în vacanță, că l-a băgat în august”, a punctat Mugur Ciuvică.

Întrebat dacă în ipoteza achitării, Liviu Dragnea își va întări poziția în PSD și va începe să vorbească din ce în ce mai apăsat despre propria candidatură în alegerile prezidențiale din 2019 și/sau despre suspendarea președintelui Klaus Iohannis, Mugur Ciuvică a oferit un răspuns nuanțat.

„Mie mi se pare că în momentul ăsta domnul Dragnea are o poziție destul de tare în partid. Ar putea eventual să o consolideze, dar nu s-o întărească, pentru că nu văd ce nevoie ar avea s-o întărească mai mult. Nu mi se pare că dacă n-ar exista procesul, Dragnea ar avea nevoie de vreo întărire a poziției. Mi se pare că el controlează destul de bine partidul. Unii zic chiar că-l controlează prea bine. Cât despre președinție, nu știu care sunt planurile lui Dragnea.

În legătură cu suspendarea: și Dragnea, și Tăriceanu o vreme au evitat complet subiectul, iar după aceea au spus că suspendarea în cazul de față (cu nerespectarea deciziei Curții) este ultima soluție la care s-ar gândi. Ei nu-și fac o strategie pe baza suspendării, așa că nu mă aștept ca să insiste mai mult pe suspendare dacă va fi achitat”, a explicat șeful GIP.

Confruntat cu existența unor nuclee de revoltă anti-Dragnea în interiorul PSD, Ciuvică a minimanlizat importanța acestora: „Da, dar sunt nuclee atât de mici, încât cred că și dumneavoastră le-ați văzut cu ochelari sau chiar cu un microscop”.

Chestionat în legătură cu posibilitatea răsturnării lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD în scenariul condamnării, Mugur Ciuvică a subliniat că într-o atare variantă, toți românii va trebui să-și facă griji.

„Sincer să fiu: dacă și acum, în 2018, după ce au apărut protocoalele, după ce s-au întâmplat atât de multe lucruri, am mai asista la o decizie politică a instanței supreme din România, eu vă spun sincer: ultima mea problemă va fi situația lui Dragnea din partid. Problemele le vom avea toți, pentru că ne vom întoarce la un stat polițienesc, în care niște securiști controlează politica prin intermediul justiției – ceea ce s-a întâmplat masiv pe vremea lui Băsescu, dar mi se pare că nu se mai întâmplă chiar atât de tare acum. Deci dacă va fi condamnat Dragnea, problema mea va fi nu situația lui, ci situația noastră, ca societate, fiindcă o să revenim la formula aia de securism de pe vremea lui Băsescu”, a încheiat analistul politic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *