Skip to content
Politică

Toți posesorii de carduri trebuie să știe asta!

Toți posesorii de carduri trebuie să știe asta!

Deși a fost declarat neconstituţional, proiectul de lege care prevede ca un contract de credit să fie titlu executoriu, fără a mai exista o decizie a unei instanţe de judecată, îşi continuă avansul în Parlament.

Cu aviz favorabil de la Comisia Juridică a Deputaţilor, el aşteaptă luna septembrie şi începerea activităţii parlamentare pentru a intra la vot. Contractul de credit redevine mai puternic decât completul de judecată, informează Economica.net

Astfel, la întoarcerea din vacanţă, plenul Camerei Depuitaţilor va avea în dezbatere un proiect de lege, avizat favorabil de Comisia Jurridică a Camerei, după ce în prealabil a fost respins de Senat. Pl-x21/2014 (proiect de lege ordinară) stabileşte că poprirea salariilor debitorilor persoane fizice va fi făcută, după promulgarea legii, prin simpla prezentare a contractului de credit, sau al oricărui act notarial, la angajator, în vederea reţinerii unei treimi sau a unei jumătăţi din salariu, în contul vechilor datorii către bancă. Legea nu se aplică în cazul executării garanţiilor imobiliare aferente creditelor.

Practic, banii vor putea reţinuţi de pe o zi pe alta, fără a mai fi necesare procesul şi decizia unei instanţe de judecată. Dacă nu eşti de acord cu faptul că recuperatorul de creanţe sau banca să îţi pună poprire pe venituri poţi ataca în instanţă poprirea, dar după efectuarea acesteia. „Este profund neconstituţional acest proiect de lege. După ce Curtea s-a pronunţat în două speţe pe această temă, în 2009 şi în 2015, iar acum încuviinţarea trebuie dată doar de către instanţă, nu de un executor judecătoresc, acum se încearcă o nouă renunţare la instanţa de judecată dar şi inclusiv o renunţare la executorul judecătoresc, pentru a veni în sprijinul activităţii recuperatorilor de creanţe”, spune avocatul Adrian Cuculiş.

Totodată, depus în 2014 de un grup de deputaţi condus de Alina Gorghiu, suferind o serie de amendamente din partea senatorului PSD, Viorel Ştefan, proiectul legislativ a primit iniţial aviz nefavorabil din partea Senatului, iar înainte de vacanţa parlamentară a primit aviz favorabil de la Comisia Juridică din Cameră. Din septembrie el poate oricând să intre pe lista de vot din Camerra Deputaţilor.

De prevederile proiectului ar beneficia circa 200 de firme de recuperare de creanţe, care în 2015 au recuperat 359 milioane de lei. Proiectul ar urgenta în acest fel operaţiunile de poprire a veniturilor în contul datoriilor, dar nu cu mai mult de 30 de zile

Sursa foto: deschide.md

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *