Totul la gunoi. Delegația lui Trump a aruncat cadourile primite în China înainte de îmbarcarea în Air Force One

Sursa foto: Pascal

Delegaţia americană care l-a însoţit pe președintele american Donald Trump în vizita din China ar fi aruncat toate obiectele primite de la oficialii chinezi înainte de a urca la bordul Air Force One, potrivit unei jurnaliste americane care a relatat despre măsurile stricte de securitate luate în timpul deplasării, potrivit publicației Le Figaro.

Jurnalista Emily Goodin a scris pe platforma X, în data de 15 mai, că membrii delegației americane ar fi aruncat la gunoi obiectele primite de oficialii chinezi. Inclusiv ecusoane, acreditări şi telefoane de unică folosinţă. Aceasta înainte de plecarea din China.

„Personalul american a luat tot ce au oferit oficialii chinezi – legitimaţii, telefoane, insigne pentru delegaţie – le-a colectat înainte să urcăm în AF1 şi le-a aruncat într-un coş aflat la baza scărilor. Nimic din China nu este permis în avion. Decolăm în scurt timp spre America”, a scris aceasta.

Potrivit Free Press Journal, „nimic din China nu este permis la bordul avionului” Air Force One din motive de securitate.

The New York Post scrie că, cel mai probabil, acesta este un protocol pe care președintele Donald Trump l-a respectat.

Citeşte mai mult aici.

Autor

  • Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: