Skip to content
Cultura

„Touching”, prima expoziţie de fotografie de teatru vernisată în spaţiu virtual 3D

news.ro

Vernisajul expoziţiei de fotografie de teatru „Touching”, cu imagini realizate de Florin Ghioca, fotograful oficial al Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, va avea loc miercuri, la ora 19.11, anunţă TNB. Vernisajul va avea loc într-o galerie de artă virtuală 3D găzduită la Berlin, care va putea fi vizitată la fel ca orice altă galerie, din faţa calculatorului, de pe tabletă sau chiar de pe telefon.

În expoziţie, publicul va putea vedea o selecţie de 40 de fotografii din peste 20 de spectacole ale Teatrului Naţional.

În fotografiile expoziţiei „Touching” se regăsesc gesturi de afecţiune tandră, de adevărată pasiune, sau chiar de tensiune intensă între personaje, informează news.ro.

Actori consacraţi, precum Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Ion Caramitru, Marius Manole, Mihai Călin, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Mircea Rusu, Răzvan Vasilescu, Tania Popa, Virginia Mirea, Istvan Teglas, Natalia Călin, Gavril Pătru, Marius Rizea, Richard Bovnoczki, Vitalie Bichir sau coregraful Gigi Căciuleanu, se regăsesc printre mai tinerii lor colegi, Lari Giorgescu, Eduard Adam, Raluca Aprodu, Alexandra Sălceanu, Vlad Logigan, Florentina Ţilea, George Piştereanu, Diana Sar, Ana Covalciuc, Ionuţ Toader şi mulţi alţii.

Până pe 23 mai vor putea fi văzute în spaţiul expoziţional virtual imagini din spectacole impresionante, printre care „Furtuna”, „No Man’s Land” şi „Neguţătorul din Veneţia” (toate în regia lui Alexander Morfov), „Romeo şi Julieta” (regia Yuri Kordonsky), „Pădurea spânzuraţilor” (regia Radu Afrim), „Livada de vişini” (regia David Doiashvili), „Butoiul cu pulbere”, „Class” şi „Revizorul” (în regia lui Felix Alexa) şi multe altele.

Vernisajul expoziţiei va avea loc iniţial într-o transmisiune pe pagina de Facebook a fotografului Florin Ghioca (facebook.com/flghioca/), miercuri, de la ora 19.11.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *