Skip to content
Politică

Trădători cu normă redusă: 3 parlamentari s-ar fi sucit și ar fi trădat și Opoziția înainte de moțiunea de cenzură

Inquam Photos / George Calin

Mai sunt 4 zile până când actuala guvernare va fi supusă testului moțiunii de cenzură, iar negocierile sunt în plină desfășurare. Surse politice au dezvăluit luni pentru PSnews.ro că din cei 237 de semnatari ai moțiunii, Opoziția ar fi pierdut zilele acestea 3 parlamentari. Este vorba despre Emanoil Savin, care a devenit independent săptămâna trecută, Marius Bota și Ioan Talpoș, independent afiliat grupului PSD din Senat.

Astfel, cei 3 parlamentari au reușit în doar câteva zile să trădeze atât Puterea, cât și Opoziția, acceptând într-un final „oferta” celor de la PSD.

Viorica Dăncilă vs Ludovic Orban

Amintim că președintele PSD Viorica Dăncilă a spus că cei care votează moțiunea de cenzură „trădează PSD și acest lucru nu poate fi trecut cu vederea”. Ea a făcut declarația după ce a fost întrebată dacă social-democrații care votează moțiunea vor fi excluși din partid.

De cealaltă parte, preşedintele PNL, Ludovic Orban, declara, săptămâna trecută, că toţi cei 237 de parlamentari care au semnat moţiunea de cenzură au acceptat să voteze la vedere în momentul în care moţiunea va fi dezbătută în Parlament.

„România este în criză politică de când e PSD la putere, o criză politică provocată de modul abuziv de conducere, de tentativa sistematică de capturare a statului român, de agresiunile sistematice împotriva mediului de afaceri, împotriva justiţiei şi împotriva siguranţei vieţii şi proprietăţii cetăţeanului. Noi vom pune punct acestei crize politice şi vom găsi soluţia care să permită o bună guvernare pentru România. (…) Trebuie să încheiem această guvernare fără cap şi fără coadă, care provoacă crize artificiale, face rău românilor şi care compromite pe termen mediu şi lung perspectivele de dezvoltare ale României”, a declarat Ludovic Orban.

Este nevoie de un număr de 233 de parlamentari care să voteze moţiunea de cenzură depusă de PNL, adică o jumătate plus unu din numărul total de aleşi, pentru ca Executivul să fie demis. Un număr de 237 de parlamentari au semnat acest act, ceea ce înseamnă că există şanse mari ca demersul Opoziţiei să aibă succes.

A treia moţiune de cenzură a Opoziţiei din istoria post-decembristă care să dărâme un Guvern?

Ar fi abia a treia moţiune de cenzură a Opoziţiei din istoria post-decembristă care să dărâme un Guvern. Prima dată s-a întâmplat în 2009, când moţiunea a demis Cabinetul Boc 2, iar a doua oară în 2012, când Guvernul lui Mihai Răzvan Ungureanu a fost doborât.

A mai existat o moţiune care a dărâmat un Guvern, în 2017, însă ea are o particularitate: nu Opoziţia voia să dărâme Guvernul, ci propria majoritate parlamentară, ceea ce a făcut rezultatul previzibil. A fost cazul Cabinetului Grindeanu. Rata de succes redusă a moţiunilor de cenzură nu împiedică Opoziţia să încerce, însă.

Această moţiune, de exemplu, este a şaptea din ultimii 3 ani. Din 1990 până acum au fost depuse 38. Este un instrument esenţial al Opoziţiei, prin care nu este doar testată majoritatea parlamentară, ci este şi expusă activitatea Guvernului. Din aceste motive, însă, de multe ori în spatele încercării de a da jos un Guvern nu există şi un plan de a forma un nou Cabinet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *