Skip to content
Siguranța cetățeanului

Trafic şi consum de droguri la Electric Castle. Poliţiştii au făcut razie la primul festival din pandemie

Optzeci şi cinci de infracţiuni au fost constatate de poliţişti şi de jandarmi la Festivalul Electric Castle desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Bonţida. De asemenea, 125 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit unui comunicat comun al Grupării Mobile de Jandarmi, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, în urma acţiunilor de prevenire şi de combatere desfăşurate de jandarmi şi poliţişti au fost constatate în total 85 de infracţiuni.

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au constatat un număr de 42 infracţiuni care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi 6 sancţiuni contravenţionale aplicate la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au constatat 43 fapte penale care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că poliţiştii au aplicat 82 sancţiuni contravenţionale pentru încălcări ale legislaţiei rutiere, cât şi  pentru încălcări ale ordonanţei privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.  De asemenea, au fost reţinute 36 permise de conducere, scrie news.ro.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Avram Iancu” al judeţului Cluj a monitorizat tipurile de risc aflate în domeniul de competenţă pe timpul desfăşurării festivalului de muzică şi a asigurat răspunsul operativ în cazul situaţiilor de urgenţă. Astfel, personalul ISU şi SMURD Cluj a acordat prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă unui număr de 125 de persoane, nu au fost transportate persoane la unităţile spitaliceşti.

Activităţile pentru asigurarea ordinii publice şi de control, cât şi cele pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă vor continua şi în zilele următoare, în centrul oraşului Cluj-Napoca, unde se mută festivalul Electric Castle, astfel încât participanţii să fie în siguranţă, a precizat sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *