Skip to content
Politică

Tragedie în MAPN. Militar, decedat în timpul unui exercițiu

bzi.ro

Un militar a decedat miercuri, 26 iulie, în jurul orei 14.40, în timpul unui exercițiu de parașutare, în zona aerodromului Zărnești.

”Militarului i-a fost acordat primul ajutor la fața locului, însă, cu toate eforturile echipei de intervenție SMURD, a fost declarat decedat în jurul orei 15.35”, potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, redacției de știri Psnews.ro, de către Ministerul Apărării Naționale.

Locotenentul Gabriel-Cristian Dinicică, din Direcția informații militare, era în vârstă de 30 de ani, fiind angajat în Ministerul Apărării Naționale din anul 2013. Era căsătorit și avea un copil.

Pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului a fost sesizat Parchetul Militar. De asemenea, conform procedurilor legale, șeful DIM a ordonat constituirea unei comisii interne de anchetă.

Joi, 27 iulie, la ora 8.30, vor fi organizate în toate unitățile militare din țară ceremonii de comemorare a locotenentului Gabriel Dinicică.

Adrian Țuțuianu, ministrul apărării naționale, este alături de familia militarului căzut la datorie și transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *