Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, în declarațiile sale pe marginea transferurilor în străinătate a pacienților afectați în tragedia de la Crevedia spune că acestea s-au făcut în baza deciziilor medicale luate la nivelul spitalelor.
El a precizat, în privința celor răniți grav, că „nu există în protocoale transferul de pacienți cu arsuri peste 80% din suprafața corpului… nu sunt mulți în această situație, unul sau doi din ce știu”.
Totodată, Arafat a mai precizat că, în cazul căștilor topite, nu a mai văzut astfel de poze, ca cele care au circulat în presă și SOcial Media, dar că o să fie analizate.
„Nu am văzut aceste situații. E o cască pe care nu am văzut-o folosită de pompierii noștri. E argintie, noi am avut roșii. Această cască nu știu să facă parte din dotare, nu există la noi în dotare”, a precizat oficialul, care mai punctează: „V-ați pus problema că luați de pe internet lucruri false?”
În privința căștii topite, Raed Araft spune că se va face o verificare, la nivelul inspectoratului, dacă această presupusă cască topită aparține pompierilor și este o „cască autorizată de pompier”.
„Orice sesizare pe echipamente, normal ca inspectoratul general trebuie să le analizeze, nu o fac pompierii.”
Despre arsurile care au apărut au apărut la nivelul mâinilor pompierilor, Șeful DSU spune că „poate că nu au purtat mânuși, poate că unii au fost foarte aproape și au avut arsuri mari, doi au fost internați în stare critică”.
Araft susține că pompierii sunt bine echipați și au primit în ultima vreme multă dotare care au ajutat la intervenții de acest tip.
În schimb, Victor Ponta, consilerul onorific al premierului, a declarat, la rândul său că „am auzit că pacienții ușori au fost transferați … nu! de fapt, majoritatea cazurilor duse sunt intubate și sunt complexe. Inclusiv dintre pompierii care au avut probleme la mâini au fost transferați afară. Mai ales că spitalele aveau alți pacienți arși din țară, nu erau paturi goale”.
„Spitalele din străinătate se ocupă doar de pacienții care sunt în stare bună. Pacienții în stare rea sunt lăsați în România, să moară aici. Vor doar să trimită facturi uriașe către statul român, acesta este interesul lor. Guvernul a făcut foarte bine că i-a pus în avion și i-a trimis în străinătate pe cei care aveau nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, dar e posibil ca românii să se întrebe: Noi nu plătim taxe? Pe noi de ce nu ne trimit în străinătate”, a declarat fostul premier, la România TV.
Fostul premier al României a făcut o paralelă dintre explozia de sâmbătă seară din Dâmbovița și tragedia de la Colectiv care a avut loc în octombrie 2015 și a subliniat că nu își explică de ce în opt ani de zile nu a fost mărit numărul de paturi pentru arși în spitalele din țară și în continuare, când au loc astfel de evenimente, victimele sunt transportate în străinătate.
„Pompierii noștri sunt cei mai importanți oameni ai acestei țări și noi îi aruncăm în foc, la propriu. România a tratat după Colectiv 182 de arși, acum că sunt șapte începem să îi trimitem prin străinătate”, a mai spus Ponta.
Pe de altă parte, Ministrul Sănătății a precizat și el că „Într-o catastrofă, niciodată nu sunt paturi destule. Sigur, acum nu a fost o catastrofă de dimensiunile celei de la Colectiv ca şi număr de victime sau ca victime cu afectare serioasă. Noi ne propunem să ajungem la circa 50 de paturi pentru Marii Arşi în următorii doi ani şi nu numai că ne propunem, şi facem lucrul acesta.”
Dar rămâne o întrebare pe buzele tuturor, oficiali sau simpli cetățeni: cine e vinovatul moral când se întâmplă așa ceva? Un lucru pare evident: nu a fost respectată legislația, nu au fost respectate condițiile de funcționare, stația era închisă, nu știu ce alte subterfugii au găsit pentru a nu mai fi în competența IGSU. O reafirmă Șeful DSU, dr. Raed Arafat a spus că un lucru este evident: „Nu a fost respectată legislația”.
„În primul rând, oricând se întâmplă așa ceva, trebuie să vedem locul în care s-a întâmplat și condițiile care au dus la accident, cine l-a generat și cum a fost generat. Un lucru este evident: nu a fost respectată legislația, nu au fost respectate condițiile.
Este o stație care este legal închisă. Au comunicat ei că nu mai au activități, dar după care nu știu ce alte subterfugii au găsit ei ca să nu mai fie în competenția Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Deci, aici trebuie văzut ce s-a întâmplat. Și aici nu mai este treaba noastră, este treaba Procuraturii să verifice ce a fost, care sunt responsabilitățile clare și cui trebuie să fie adresate aceste responsabilități, care au dus în final la apariția acestei tragedii”, a spus șeful DSU.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News