Skip to content
Societate

Traian Băsescu a provocat un accident rutier în București

psnews.ro

Traian Băsescu a provocat un accident rutier în Capitală, fostul președinte mergând ulterior singur la poliție.

Imediat după ce a acroșat oglinda mașinii parcate, fostul președinte a lăsat un bilet pe parbrizul mașinii în care își cere scuze pentru cele întâmplate. „În data de 22.05.2020 în jurul orei 10:15, am lovit oglinda mașinii dumneavoastră care era parcată. Pentru a îndeplini cele legale rog sunați sau dați SMS la telefon… Vă mulțumesc și scuze pentru incident.”, a transmis Traian Băsescu șoferului a cărui mașină a accidentat-o.

Potrivit Antena 3, fostul preşedinte a mers apoi la Brigada Rutieră, la Biroul de Accidente Ușoare ca să raporteze tamponarea. „În data de 22.05.2022, a sediul Biroului Accidente Ușoare din cadrul Brigăzii Rutiere, s-a prezentat un bărbat, care a declarat că în timpul unei manevre de viraj a lovit cu oglinda autoturismului, oglinda unui alt autovehicul, ce se afla parcat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.”, au transmis polițiștii de la Brigada Rutieră din București.

Traian Băsescu nu este la primul accident de circulație. În 2008, cu o zi înainte de summitul NATO, a tamponat o mașină care oprise în fața lui, pe bulevardul Regina Elisabeta. Cinci ani mai târziu, a fost implicat într-un accident identic, la Otopeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *