Skip to content
Opinii & Analize

Traian Băsescu are o campanie electorală modestă și lipsită de creativitate

marius constantin

Fostul președinte Traian Băsescu a intrat în campania electorală fără să-și dorească acest lucru, după ce USRPLUS și PNL au refuzat să accepte PNL în această alianță. Faptul că Băsescu nu-și dorea o campanie electorală se vede abia acum când pare dispărut de pe scena politică și nici numele nu-l mai ajută în fața unui electorat care s-a schimbat complet în ultimii 20 de ani.

Pe pagina de Facebook a lui Traian Băsescu nu regăsim niciun material video sau foto despre campania electorală pentru Primăria București. Vizual, Traian Băsescu nu candidează. Probabil fostul președinte încă n-a aflat că fotografiile și video-urile au cel mai mare impact pe Facebook.

Traian Băsescu a ales să-și scrie programul pentru primărie pe pagina sa de Facebook, un text lung, plin de multe informații și cifre, dar care iarăși nu are nimic vizual pentru a fi scos în evidență. Nici măcar ideile din postarea-program nu sunt scoase în evidență, ci doar scrise ca într-un lung eseu. Oamenii citesc foarte puțin pe Facebook, iar mesajele lungi au un reach mult mai mic decât o fotografie. Acest program ar putea ajunge, cel mult, la utilizatorii Facebook cu vârsta peste 60 de ani. Programul lui Băsescu a fost distribuit de aproape 300 de conturi, în timp ce alte postări au share-uri de la 700 sau 1.000 de conturi.

Abia pe pagina Partidului Mișcarea Populară regăsim materiale vizuale cu campania electorală a lui Traian Băsescu. „Cu PMP și Băsescu înainte!” și „REVIN la Primărie” sunt sloganurile cu care fostul președinte încearcă să cucerească electoratul. Cuvinte slabe care nu transmit nimic. În mesajul „REVIN la Primărie”, Traian Băsescu folosește culorile fostului PD-PDL, acel portocaliu cu care a dus cele mai mari bătălii politice. Doar că de fostul PDL nu mai vor să-și amintească nici pedeliștii care au ajuns în PNL.

În plină campanie electorală, PMP nu rulează nicio reclamă pe Facebook, și nici atât de pe pagina lui Traian Băsescu. În timp ce PNL are vreo 15 reclame, e adevărat că multe sunt slabe din punct de vedere al conținutului.

În schimb, candidatul PMP este foarte activ la televizor, având frecvent emisiuni, însă e greu de explicat dacă acestea îl ajută într-adevăr, deoarece nu știm ce procent din numărul de telespectatori este din București, altfel degeaba vorbește Băsescu în fața oamenilor din Iași sau Sibiu care se uită la TVR1.

Dar și această decizie de a se promova prin intermediul televizorului, decât prin social media, arată că Traian Băsescu nu urmărește voturile tinerilor din București, ceea ce e ușor de înțeles. Tinerii cu studii superioare, cu un nivel de trai peste medie, vor fi împărțiți între Nicușor Dan și Gabriela Firea. Fostul președinte al țării va urmări voturile celor de vârsta a doua și a treia, cu studii medii și cu venituri mici.

Cu toate aceste apariții la TV, Traian Băsescu nu reușește să țină prima pagina a ziarelor sau să genereze mesaje care să devină dezbatere politică chiar și după încheierea emisiunii. Pe de altă parte, Nicușor Dan și Gabriela Firea sunt aproape zi de zi în topul celor mai importante știri politice din România.

Promovarea în campania electorală depinde foarte mult și de bugetul pe care îl are fiecare candidat. Nicușor Dan are de partea sa 3 partide, Gabriela Firea vine cu PSD și cu Primăria București, iar Traian Băsescu este ajutat doar de un partid foarte modest care investește puțin în campania electorală. În campania pentru alegerile europarlamentare, PSD declara cheltuieli de 25 de milioane de lei, iar PMP de doar 2,8 milioane de lei. PNL avea 12 milioane de lei, strânși din finanțare publică și privată, iar USRPLUS declara 15,2 milioane de lei adunați din finanțare privată.

Pandemia coronavirus a schimbat complet toate strategiile politice, dar acest lucru se vede foarte puțin la PMP. În loc să mizeze pe social media, grafică, digital content, Traian Băsescu pare că își joacă toate șansele la televizor.

Fostul președinte evită inclusiv atacurile politice care l-au consacrat și pare mult mai calm în discurs. Cel mai mult se observă că evită să-l atace pe Nicușor Dan și nici nu aleargă după electoratul userist. În schimb, nu lipsesc criticile la adresa Gabrielei Firea.

Cât de mult va funcționa această strategie, vom afla în curând, pe 27 septembrie, în ziua votului pentru alegerile parlamentare. Cert e că o astfel de campanie modestă și fără creativitate nu poate aduce mari speranțe pentru Traian Băsescu, în cel mai dezvoltat oraș din țară, unde electoratul are o obsesie pentru digital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *