Skip to content
Politică

Traian Băsescu avertizează: PSD are ca obiectiv controlul asupra Justiției

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a arătat foarte sceptic în privința șanselor referendumului anunțat de Klaus Iohannis. Iar riscurile sunt mari, mai afirmă senatorul PMP, căci invalidarea referendumului va încuraja PSD să facă totul pentru a subordona Justiția.

„Sunt foarte sceptic legat de şansele unui astfel de referendum, deşi, având în vedere riscurile eşecului, îl voi susţine cu toată forţa pe care o am atât, atât cât mai am. Va fi foarte greu să se transpună aceste teme în nişte întrebări care să primească un răspuns ce nu va necesita modificarea Constituţiei, deci sunt îngropate. Constituţia nu poate fi modificată decât… procesul începe cu un vot de două treimi în Parlament, ceea ce nu are nimeni în momentul de faţă”, a declarat Traian Băsescu, pentru Digi24.

Fostul președinte este sceptic cu privire la șansele referendumului și pentru că electoratul pare să fi obosit: „În al doilea rând, nu exclud posibilitatea ca electoratul să fi obosit de atâta dezbatere despre justiţie. Mă uit şi la reacţia apărătorilor justiţiei care erau sute de mii, acum sunt câteva sute, mă refer la proteste. Lumea a obosit”.

”Există riscul să nu se facă cvorumul de validare şi atunci să vedeţi PSD-ul cum vine pe cai mari şi spune ”aha, referendum invalidat, deci noi avem dreptate, poporul nu susţine ce a întrebat domnul preşedinte Iohannis, deci suntem liberi, trecem la ordonanţe, la tot ce ne trebuie pentru a subordona justiţia”. Pentru că obiectivul lor de fond este să aibă control asupra Justiţiei, adică să se revină la epoca dinainte de 2004 când stabileau în Kiseleff cui îi facem dosare, cui nu-i facem dosare”, a avertizat Traian Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *